APIA eliberează adeverinţe pentru credite beneficiarilor Măsurii 215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor

0
autorizare-apia-control-teren
- Reclamă -

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că a început să elibereze adeverinţe pentru beneficiarii Măsurii 215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor, care intenţionează să acceseze credite în vederea finanţării activităţilor curente, de la instituţiile bancare și non-bancare care au încheiat convenţii cu APIA, pentru anul de cerere 2016.

Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă prin care confirmă că acesta a depus cerere de plată în perioada 1 iulie – 15 iulie 2016, aferentă anului de angajament 01.01.2016 – 31.12.2016, pentru Măsura 215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor,  pentru pachetul a) porcine sau pentru pachetul b) păsări.

Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă pe adeverință

Prin adeverinţă se confirmă valoarea care reprezintă 70% din suma aferentă  cererii de plată pentru anul de angajament 01.01.2016- 31.12.2016 minus valoarea adeverinței/adeverințelor eliberate anterior acestei date. Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverință cuvenită beneficiarului pentru  Plăţile privind bunăstarea animalelor.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN –  SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

Citește și Schimbări pentru asigurările din agricultură: ASF propune crearea Fondului Național de Solidaritate în Agricultură

 

În conformitate cu prevederile ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 839/2016 banca trebuie să respecte nivelurile costurilor aferente acordării creditelor pentru beneficiarii plăţilor directe, astfel încât dobânda finală aplicată beneficiarului nu poate depăși robor 6m + maxim 2, 5 %, iar comisioanele aferente creditului să fie în limita de 1%.

- Reclamă -

Toate convenţiile încheiate între APIA, instituţiile bancare și non-bancare și FGCR/FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituţiei la adresa: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.

Sursă foto: www.max-media.ro

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.