Fermier spaniol: Dacă nu se îndreaptă prețurile, este complicat să mai faci agricultură

16 mai 2016

Jose Manuel Del Pino a venit în România să facă agricultură în urmă cu circa 11 ani, atras fiind de potențialul enorm al țării noastre în domeniu, în care încă mai crede, în ciuda tuturor problemelor cu care se confruntă la tot pasul, în special de ordin legislativ.

Chiar dacă nu se ferește să-și exprime dezamăgirea cu privire la evoluția agriculturii în România pe ansamblu, dar și a business-ului de care se ocupă în numele unui grup de investitori spanioli, Manuel del Pino își păstrează optimismul. Speră la o producție bună de cereale în acest an,  deși este convins că ploile vor afecta nivelul producției și vor mări costurile de producție. Dacă și prețurile vor rămâne la nivelul actual, atunci chiar va fi o problemă, mai ales că 2015 s-a încheiat pe pierdere.

 ‘’La floarea soarelui și la rapiță a fost bine anul trecut, spre deosebire de grâu, cultură la care nici producțiile n-au fost mari și nici prețurile. A  fost pierdere mare. Acum este la fel, iar dacă nu se îndreaptă prețurile, este complicat, mai ales că plouă și trebuie efectuate tratamente, ceea ce presupune costuri suplimentare’’, a declarat Manuel Del Pino.

manuel1

El susține că la momentul actual, cele mai rentabile culturi în România sunt cele care constituie materie primă pentru producția de ulei – floarea soarelui, rapiță, soia.

Societatea Monteagro, care reprezintă interesele unui grup de investitori spanioli, reprezentați în România de Manuel Del Pino, administrează 1.700 de hectare de teren agricol în județul Dâmbovița, acestea fiind atât în proprietate, cât și arendate. Producția este vândută în totaliate pe piața internă.

Monteagro este membră a Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR), organizație care se reunește de peste trei ani pentru a discuta și propune soluții concrete la probleme de interes comun și public din sfera agriculturii. La ora actuală, grupul de lucru este în dialog deschis cu autoritățile pe tema cadastrării terenurilor agricole, dezvoltării infrastructurii de irigații, asigurărilor agricole și educației și cercetării în agricultură și monitorizează progresul implementării măsurilor în aceste domenii. Scopul Coaliției este de a oferi o bază coerentă pentru consultare cu Guvernul și alte instituții publice, pe teme care au impact asupra climatului economic și de afaceri din România.

(195 vizualizari)

Apreciază pagina de Facebook AgroTeca.ro:


Articole inrudite