Legumicultorii trec la un nou nivel. Părinții au solarii, copiii vor sere

1
denisa-mihalache-sere
Denisa Mihalache
- Reclamă -

La Colibași, județul Giurgiu, legumicultura este o activitate transmisă din generație în generație. Dacă părinții au câștigat ani buni de pe urma solariilor de lemn, acum tinerii vor să treacă la un alt nivel și să înființeze sere, și chiar pe bani europeni, dacă se poate. Un astfel de exemplu este cel al familiei Mihalache, Ioana, mama, este inginer agronom, iar pe urmă îi calcă și cele două fete.

Denisa a absolvit deja facultatea de agronomie, iar  Roxana este studentă în anul doi. Familia exploatează în jur de 1 ha de solarii și se numără printre primii locuitori din Colibași care au devenit membri ai cooperativei Bioprod, și care au accesat programul de susținere a tomatelor românești. Legumele lor au intrat deja în rețelele de supermarketuri, motiv pentru care și planurile de dezvoltare a afacerii sunt destul de serioase.

„Denisa vrea să depună un proiect pe submăsura 4.1 Investiții în exploatații agricole. Intenția ei este să realizeze o seră de 1.200 mp și să modernizeze solariile actuale. Planurile de viitor prevăd înființarea unei sere de răsaduri și chiar a unei mici unități de procesare”, povestește Ioana Mihalache.

ioana mihalache-sere
Ioana Mihalache

În solariile familiei Mihalache se cultivă mai multe soiuri de tomate – roșii negre, inimă de bou, Tiger, prunișoară, vinete albe și vinete negre, dar și salata, ceapă, usturoi și arpagic mov. De-a lungul timpului, familia Mihalache a colaborat cu rețele precum Cora, Real, Auchan și Metro. Solicitări există și din partea Lidl, numai că ei cer mașină de frig cu care să fie transportată marfă. O investiție luată în calcul pe viitor de cei de la Colibași, și nu este singura…

Citește și: Care sunt cele mai întâlnite greșeli la realizarea proiectelor pe bani europeni

 

Ministrul Agriculturii Petre Daea a efectuat recent o vizită la Colibași unde a văzut mai multe solarii, printre care și cel al familiei Mihalache.

- Reclamă -
- Reclamă -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.