Președinte SYNALAF: În Franța, unul din patru pui vânduți poartă eticheta Label Rouge

0
- Reclamă -

La nivel european, Franța este țara cu cel mai mare efectiv de păsări crescute în sistem rustic, nu mai puțin de jumătate din crescătorii francezi de păsări lucrează în sector, după cum susține Eric Cachan, președinte Synalaf (Syndicat National des Labels Avicoles de France).

Producția provenită din fermele rurale reprezintă circa 15% din producția de carne de pasăre din Franța, acoperind un sfert din consum. Un pui din patru consumați în Franța poartă eticheta Label Rouge sau bio, după cum susține Cachan.

‘’În Franța, producția Label Rouge și bio se dezvoltă într-un ritm de 2-3% pe an, credem că este o creștere rezonabilă având în vedere nevoile consumatorilor, în condițiile în care o parte dintre aceștia nu au mijloacele necesare să cumpere aceste păsări care sunt vândute mai scump decât păsările standard, din cauza crizei‘’, a precizat Cachan, în cadrul evenimentului prilejuit de organizarea Adunării Generale  ERPA, care a avut loc la București în februarie.președinte SYNALAF

Circa 5% din producție este exportată în țări precum Elveția, Belgia, Germania și Olanda, ‘’ambiția fiind ca acest concept să fie promovat în toată Europa’’.

Președintele Synalaf mai spune că o frână în dezvoltarea sectorului este orientarea consumatorilor către produsele semipreparate, în cazul cărora este din ce în ce mai greu să fie identificată materia primă sau mai simplu spus, practic calitatea acesteia.

‘’În cazul păsărilor întregi, consumatorul reperează că este vorba de o calitate mai bună a produselor (Label Rouge), dar când carnea este tăiată, fiind folosită în sandvișuri, consumatorul cumpără mai mult un serviciu decât produsul în sine’’, a precizat Cachan.

- Reclamă -

În Franța, există două tipuri de exploatații în sistem rustic. Pe de o parte, s-au dezvoltat exploatații cu o suprafață de până la 2.000 mp, în care se cresc păsări cu cereale produse local, iar pe de alta, se practică o agricultură mai intensivă cu crescători care au până la 3.000 mp. Pentru cei care lucrează în sector, venitul merge până la două salarii minime în Franța.

“Vorbim pe de o parte de exploatații care se întind pe 60-70 de hectare în medie. Păsările sunt legate de sol, iar în hrana lor se folosesc cereale. De asemenea, există crescători din ferme specializate care au pământ, dar nu întotdeauna din cazuri, și care se sprijină pe exploatările vecine, cărora le transmit gunoiul de la păsări. Sunt două tipuri de exploatații, o producție extensivă cu legături cu solul și una intensivă, legată mai puțin de sol“, a precizat Cachan

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.