Prețul laptelui, în creștere în Europa

0
- Reclamă -

Prețul unei tone de lapte a ajuns la 316 euro în noiembrie 2016 în Europa, în creștere cu 2% față de noiembrie 2015. Sunt însă și țări în care valoarea a fost peste medie, de exemplu în Franța, prețul a atins 323 euro pe tonă. Raportat la luna octombrie 2016, este vorba de o majorare de 5,7%, potrivit observatorului laptelui european. Prognozele erau favorabile și pentru decembrie, lună în care era estimat un avans de câțiva euro. Trebuie însă specificat faptul că chiar și așa, prețul era mai scăzut cu aproximativ 10% față de media ultimilor cinci ani.

Creșterea prețului la lapte a cunoscut cel mai mare ritm în țările baltice, în Belgia și Olanda, unde în octombrie prețul pentru un litru a fost mai mare cu 10%. În Franța, prețul în noiembrie era estimat la 323 euro pe tonă, identic celui din noiembrie 2015, dar superior cu 2,4% celui din octombrie 2016. Cu toate că este superior prețului european, el este mai mic totuși celui din Belgia (337 euro), Germania (331 euro), Olanda  (330 euro) și Irlanda (328 euro).

 

Fermierii români, nemulțumiți

Chiar dacă în ultimele două luni prețul unui litru de lapte în România a crescut semnificativ, – la sfârșitul lunii decembrie 2016 – începutul lui ianuarie 2017 el a ajuns la circa 1,6 lei/litru, – dacă ne raportăm la 40-70 de bani în prima parte a anului, această valoare nu-i mulțumește pe crescătorii de vaci. Nemulțumirea este cu atât mai mare, cu cât în Europa peste tot prețul este în creștere, după cum declară fermierii.

Citește și: Roșia și carnea de porc, prioritățile actualilor guvernanți

„În Europa, prețul crește, numai la noi nu. Aceste lucru se întâmplă pentru că multinaționalele au monopol  pe piață, practic ele stabilesc prețul’’, declara în decembrie pentru AgroTeca Sebastian Târnăcop, un fermier important din județul Giurgiu care are o fermă cu câteva sute de vaci.

În lipsa unei alte alternative, fermierii români  sunt nevoiți să accepte oferta procesatorilor străini, ba chiar să fie fericiți că are cine să le cumpere laptele.

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.