Asociația Producătorilor de Porumb a început colaborarea cu ISTIS

0
- Reclamă -

În România, testarea sourilor noi de semințe, înregistrarea acestora în Catalogul Oficial al soiurilor de plante de cultură, precum și acordarea protecției juridice a soiurilor se realizează experimental de către Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor (ISTIS).

Acesta dispune de mai multe centre de testare în țară, în toate regiunile, unde specialiștii institutului se ocupă de câmpurile experimentale înființate cu cele mai noi soiuri de sămânță, scopul fiind identificarea celor care corespund cel mai bine condițiilor de cultură de la noi.

Există însă și o asociație de fermieri care și-a creat o rețea proprie de testare – Asociația Producătorllor de Porumb din România care dispune de un număr de 16 astfel de centre  în țară. O noutate a acestui an este faptul că asociația a început colaborarea cu ISTIS, în cadrul centrului de testare de la Negrești, județul Vaslui fiind înființat cu câmp propriu de testare a mai multor hibrizi de porumb

alina cretu‘’Scopul asociației a fost acela de a testa într-o rețea proprie independentă hibrizii de porumb, în completare la ce face ISTIS. Istitutul testează în primul rând în scop de a înregistra soiuri și hibrizi în România. Noi în rețeaua noastră ne dorim să testăm hibrizii comerciali din România’’, a declarat Alina Crețu, directorul executiv al APPR la Ziua Semințelor Certificate, eveniment care a avut loc în această săptămână la Institutul de testare a soiurilor de la Negrești, Vaslui.

APPR dispune în prezent de 13 locații de testare la porumb, două pentru sorg și una  la floarea soarelui. Din această toamnă, asociația vrea să înceapă testele și pe hibrizii de cereale păioase și rapiță.

În România, mai există încă destui fermieri care nu folosesc sămânță certificată, în special la porumb, unde sămânța din hambar reprezintă circa 21%. Regiunile în care agricultorii procedează astfel sunt estul Moldovei, unele localități din Oltenia, dar și fermele mici din Transilvania. În general, sunt ferme mici cu suprafețe de 0-3 ha, după cum au precizat reprezentanții Alianței Industriei Semințelor din România (AISR).

- Reclamă -

La evenimentul de la Negrești au participat peste 100 de fermieri, reprezentanți ai unor companii de input-uri, specialiști, precum și oficiali din Ministerul Agriculturii. negr

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.