Fostul bucătar al Spitalului Municipal din Sighișoara: „Sunt singurul producător de pâine tradițională cu cartofi atestat din județul Mureș”

0
mihai-hebeli-pâine tradițională cu cartofi
- Reclamă -

Mihai Hegbeli, fostul bucătar al Spitalului Municipal din Sighișoara, este singurul producător tradițional de pâine sau pită cu cartofi atestat din județul  Mureș, iar toată producția sa de peste zi este vândută exclusiv  în târguri, potrivit declarațiilor acestuia pentru Agerpres.

Rețeta pentru pâinea tradițională

Specifică zonei ardelenești, pâinea se face cu aluat de pită și cu cartof crud, nu fiert și nu fulgi de cartofi, acesta fiind „secretul” rețetei tradiționale, dezvăluie Hegbeli. Cartoful este ras şi băgat în aluat. Toată procedura e manuală şi durează cinci ore: de la frământat până la scoaterea pitei din cuptor. Important e ca ingredientele să fie naturale, fără aditivi sau alte chimicale, mai spune el. Făina folosită de fostul bucătar al Spitalului Municipal din Sighișoara este procurată de la o moară din Fântânele, grâul fiind măcinat tot acolo. Producția este de 80 de pâini pe zi, având la bază un proces complex:

„Pita coaptă în formă dospeşte încă o dată, dar pe cealaltă o rupi din aluat şi o bagi în cuptor. O frământă soţia şi o rudă care ne ajută. Se spune că frămânţi plămădeala (aluatul n.r.) până pică apa din grindă, adică până când transpiră cel ce frământă şi până când aluatul se ţine la laolaltă, devine mai aţos şi face un fel de bulbuci deasupra. Atunci rămâne încă două ore la dospit, apoi o băgăm la cuptor. În medie durează cam cinci ore de la pus făina până iese pita, pentru că stă două ore la cuptor. Cuptorul e cu lemne, avem două cuptoare, unul cu capacitate de 17 pite, unul de 30 de pite, amândouă sunt autorizate. Am lucrat la spital la Sighişoara ca bucătar. Mai duceam pită la birou şi atunci cineva mi-a spus că ‘tu tot poţi să trăieşti şi dacă nu o să mai lucrezi la spital, pentru că faci pită şi poţi trăi’. Asta mi-a dat un imbold ca să mă apuc de pită. Nu e o afacere mare, un profit mare, dar suntem mulţumiţi”, a relatat bucătarul pentru AGERPRES.

Pita cu cartofi este o afacere de familie, Mihai Hegbeli având ca țel ca până în septembrie să mai obţină două certificate de producător tradiţional, unul pentru checul pe care îl face soţia sa şi altul pentru cozonacii acesteia. 

Cât costă o pâine tradițională?

Mihai Hegbeli a prezentat pâinea cu cartofi coaptă pe vatră şi aceeaşi pâine coaptă în formă la prima ediţie a Târgului Cetăţii, care până duminică reunește la Târgu Mureş 50 de producători locali, unii cu produse unicat în România, dar şi în Europa. Prețul pentru un kilogram de pâine costă 7 lei, iar o pită poate ajunge şi la trei kilograme.

Hegbeli face parte din Asociaţia Producătorilor Tradiţionali şi Ecologici Mureş.

- Reclamă -

Ce este un „produs tradițional”

ORDIN nr. 724/2013 privind atestarea produselor tradiționale, publicat în Monitorul Oficial nr. 688 din 11.11.2013, definește prin art. 2 că un produs tradițional este “produs alimentar fabricat pe teritoriul național și pentru care se utilizează materii prime locale, care nu are în compoziția lui aditivi alimentari, care prezintă o rețetă tradițională, un mod de producție și/sau de prelucrare și un procedeu  tehnologic  tradițional  și  care  se  distinge  de  alte produse similare aparținând aceleiași categorii”

Potrivit art. 4 al actului normativ, pentru a figura în RNPT (Registrul naţional al produselor tradiţionale), un produs tradiţional trebuie:

  • să fie fabricat din materii prime locale;
  • să aibă o reţetă tradiţională specifică locului de prelucrare;
  • să aibă în procesul de obţinere şi operaţiuni de prelucrare realizate manual;
  • să dovedească un mod de lucru tradiţional.

Citește și: Ultima inovație în panificație: Pâinea violet pentru diabetici

 

În plus, este prevăzută și o cantitate minimă și maximă de producție: „capacitatea de producție realizată — raportată pentru un an, respectiv 365 de zile, care nu poate depăși cantitatea medie de 150 kg/litri pe zi total produs tradițional atestat și nu mai mult de  400  kg/litri  pe  zi  total  produse  tradiționale  atestate,  cu excepția producerii pâinii și produselor de panificație tradiționale — care nu pot depăși cantitatea medie de 300 kg pe zi total produs tradițional atestat și nu mai mult de 800 kg pe zi total produse tradiționale atestate” conform actului normativ, art. 4, punctul i.

Mai multe informații privind obținerea atestatului de producător tradițional se pot afla pe site-ul MADR.

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.