Exporturile de miere au atins, în primele 10 luni ale anului trecut, 34,577 milioane de euro, fiind aproape similare cu cele raportate în perioada 1 ianuarie — 31 octombrie 2014 (34,574 milioane euro). Pe de altă parte, valoarea importurilor de miere în primele 10 luni din 2015 a ajuns la 4,74 milioane de euro, pentru o cantitate de 2.081,6 tone, în timp ce în aceeași perioadă a anului 2014 a totalizat 5,13 milioane de euro pentru 2.066,1 tone de miere aduse de pe piețele intra și extracomunitare, informează Agerpres.
Producția de miere din 2015 s-a diminuat în medie cu 30% față de o producție medie anuală de 22.000 de tone, din cauza secetei și a depopulărilor familiilor de albine, potrivit datelor Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA).
Românii consumă, în medie, 450 — 500 de grame de miere pe an pe locuitor, un consum în creștere față de acum 10 ani, dar, comparativ cu cele două kilograme consumate în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda și Belgia, ei se situează încă în coada clasamentului european.
România se află pe locul patru în Europa din punct de vedere al producției de miere, după Germania, Franța și Ungaria, cu circa 20.000 de tone anual, și locul șapte la numărul de familii de albine cu 1,47 milioane.