Cereri pentru finanțări prin Agro IMM invest de miliarde de lei!

0
- Reclamă -

Fermierii au depus 2.739 de cereri în valoare de 4,2 miliarde de lei pentru programul Agro IMM Invest, potrivit precizărilor lui Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).

„În acest moment avem înscrişi pe aplicaţia IMM Invest 16.000 de IMM-uri, dintre care sunt 13.260 pentru IMM Invest şi 2.739 pentru Agro IMM Invest. Plafonul care a fost acordat de Guvern a fost 14 miliarde lei pentru IMM Invest, deja s-a suprasubscris; am ajuns la o cerinţă de 15,3 miliarde lei pentru IMM Invest.

Pentru Agro IMM Invest a fost 1 miliarde lei, iar cerinţa este de 4,2 miliarde lei. Faţă de anul trecut, programul merge mult mai repede. În acest moment, avem 2.153 de garanţii aprobate, am ajuns la 2,1 miliarde lei, bani care sunt deja la întreprinderile mici şi mijlocii”, a spus Dumitru Nancu în cadrul evenimentului Ziua Întreprizătorilor, organizat de CNIPMMR, citat de Mediafax.

Șeful FNGCIMM a mai adăugat că plafonul pentru programul Agro IMM Invest va fi mărit la 4 miliarde de lei.

„Prin noua notificare pe care am făcut-o la Comisia Europeană, am suplimentat plafonul astfel încât de la 1 iulie să alocăm 4 miliarde şi să mergem cu plafonul de la IMM Invest aşa cum a fost alocat de la început”, a adăugat Nancu.

Pentru că prin Agro IMM Invest, ideea fostului ministrul al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, deputat și vicepreședinte BEx al PNL, Daniel Constantin, cei din domeniul agricol pot accesa inclusiv capital de lucru, prevederile acest subprogram pot fi de un real ajutor inclusiv pentru cei care n-au încasat banii din despăgubirile pentru secetă, pentru toți fermierii care sunt în campanie de primăvară.

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.