Participarea României la marile târguri internaționale de vin ar trebui să fie unul dintre cele mai importante instrumente de promovare a vinului românesc ca brand de țară.
Evenimente precum Wine Paris reprezintă repere majore în calendarul industriei vitivinicole globale, cu miză comercială reală și impact direct asupra exporturilor. Însă între potențial și reprezentare există, în continuare, o ruptură vizibilă.
Wine Paris și blocajele administrative
Pentru a înțelege unde apar problemele, trebuie analizat mecanismul concret al organizării participării României. Planul anual de târguri este depus de APEV (Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Vinuri din România) către ARICE – Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior, instituția responsabilă de promovarea exporturilor și de organizarea participărilor oficiale la târguri internaționale.
Planul pentru Wine Paris a fost transmis încă din iunie 2025, ceea ce înseamnă că evenimentul era perfect previzibil din punct de vedere administrativ. Cu toate acestea, bugetul nu a fost aprobat la timp, procedurile nu au fost demarate anticipat, iar licitația pentru amenajarea standului național a fost inițiată cu doar câteva zile înainte de deschiderea târgului.
Rezultatul a fost o participare grăbită, lipsită de coerență strategică și de capacitatea de a susține o imagine unitară a vinului românesc pe piețele internaționale.
Producători români prezenți pe cont propriu
În lipsa unui stand național organizat din timp, zece producători români au ales să participe pe cont propriu, suportând integral costurile. Absența de la un astfel de eveniment poate însemna pierderea accesului la edițiile viitoare sau la alte târguri de referință.
Printre cramele prezente s-au numărat Averești, Oprișor, Domeniile Dropiei, Domeniile Franco-Române, SERVE, Familia Darabonț, Cotnari, Aurelia Vișinescu, Crama de Matei și Budureasca. Cramele Recaș au avut stand propriu, iar Crama Gârboiu a participat în cadrul standului CMB (Concours Mondial de Bruxelles).
Această dispersare face ca România să apară fragmentat, fără un concept integrat și fără un mesaj comun de promovare. Fiecare producător încearcă să performeze individual, însă imaginea de țară rămâne neconturată.
Standul național – instrument de diplomație economică
Un stand național nu este doar o cheltuială bugetară, ci un instrument de diplomație economică. Este cadrul prin care o țară transmite profesionalism, consistență și încredere. Este locul în care se construiește o narațiune coerentă despre identitatea vinului românesc – despre terroir, tradiție, inovație și noua generație de producători.
În absența unei strategii multianuale construite împreună de autorități și industrie, România riscă să repete același scenariu din ultimii 20 de ani: reacții de ultim moment, soluții improvizate și prezențe fără anvergură.
Vezi și: Vinurile lunii ianuarie de la Domeniile Ostrov deschid anul cu rafinament și expresivitate
Între timp, alte țări investesc constant în promovarea vinului, își consolidează brandurile naționale și tratează fiecare târg internațional ca pe o declarație strategică.
Cine își asumă imaginea vinului românesc?
Responsabilitatea nu aparține exclusiv autorităților. Dacă vinul românesc trebuie să devină un pilon al brandului de țară, este nevoie de o asumare fermă din partea tuturor actorilor implicați: producători, organizații profesionale, Ministerul Agriculturii, parlamentari din zonele vitivinicole și instituții de promovare externă.
Este necesară o presiune coerentă pentru schimbări legislative și pentru crearea unui cadru predictibil. Promovarea vinului românesc nu ar trebui tratată ca o anexă administrativă, ci ca un activ strategic cu impact economic și reputațional.
Potențial există. Cadrul lipsește.
Vinul românesc are terroir, are valoare și are o generație de producători competitivi la nivel internațional. Ceea ce îi lipsește nu este calitatea, ci infrastructura de reprezentare.
Fără coerență, predictibilitate și viziune comună, participarea la marile târguri internaționale va rămâne un exercițiu de supraviețuire individuală, nu o investiție strategică în reputația României.
