Un târg al producătorilor locali, Piața Producătorilor Olteni, a fost deschis duminică la Slatina, în prezența ministrului Agriculturii, Florin Barbu, care a îndemnat la cumpărarea de la fermierii locali și a menționat că va susține dezvoltarea unor piețe similare în fiecare oraș și municipiu din țară.
‘Mă bucur foarte mult că acest exemplu care a plecat de la Consiliul Județean Olt s-a reflectat foarte mult și în alte județe și vorbim și în toate sectoarele din București, toți primarii au deschis astfel de piețe. Mă bucur foarte mult că integrăm producătorii locali, le dăm posibilitatea să vândă în aceste piețe și slătinenii au acces la aceste produse realizate de către producătorii noștri. În continuare, voi merge pe acest proiect de dezvoltare ca fiecare oraș, fiecare municipiu din România să integreze producătorii locali. Același lucru îl fac și la Ministerul Agriculturii, de acum înainte, în fiecare săptămână, în curtea Ministerului Agriculturii, de vineri până duminică, producătorii noștri sunt prezenți. Cred că este o normalitate și mai mult de atât, vreau să îndemn foarte mult atât pe slătineni, cât și pe români să cumpere de la producătorii locali, pentru că orice produs cumpărat de la producătorii locali ajută fermierul român, iar acest lucru este foarte important’, a spus Florin Barbu.
Ucraina va interzice importurile de struguri și vin din Moldova
În discuțiile cu producătorii, Florin Barbu le-a transmis să fie pregătiți și să se asocieze în cooperative pentru o prezență mai puternică în retail, în condițiile în care unul dintre marile lanțuri de magazine ar urma să integreze produsele de la ‘tot ce înseamnă cooperative’.





