joi, 30 octombrie 2025

Cele mai citite

Indagra & Indagra Food se desfășoară la Romexpo

Cel mai cunoscut eveniment agricol din România – Indagra & Indagra Food 2025 – sse desfășoară la Centru expozițional Romexpo, unde vor participa 420 de companii din 20 de țări.

‘Indagra & Indagra Food 2025, cel mai important concept agricol și alimentar din România, are loc în perioada 29 octombrie – 2 noiembrie, la Romexpo. Ediția aduce împreună fermieri, procesatori, companii de tehnologie, universități, autorități și organizații profesionale – toți cei care definesc astăzi direcțiile de dezvoltare ale lanțului agroalimentar românesc. Evenimentul este conceput ca o platformă de dialog, colaborare și acțiune, în care se discută deschis despre soluții, investiții și parteneriate concrete. Accentul cade pe rezultate, pe transferul real de cunoștințe și pe inițiative aplicabile în mod direct în producție și comerț’, informează un comunicat al organizatorilor.

Aceștia susțin că târgurile Indagra & Indagra Food 2025 reușesc să aducă împreună, chiar și într-un moment în care mediul economic rămâne volatil, 420 de companii expozante, 20 de țări participante – printre care Austria, Belgia, Bulgaria, China, Croația, Franța, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Republica Moldova, Olanda, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Spania, Turcia, Ucraina și Ungaria, pe o suprafață expozițională de 27.869 mp, gradul de internaționalizare fiind de 28%.

‘Indagra & Indagra Food 2025 este o ediție construită strategic pentru rezultate concrete și colaborări autentice. Am creat un format care îi ajută pe profesioniști să vadă soluții aplicate, să discute direct cu furnizorii, să înțeleagă tendințele și să își planifice investițiile cu încredere. Este o ediție pragmatică, dar vie, unde contează ideile, conexiunile și rezultatele. Invităm vizitatorii specialiști să ni se alăture, să exploreze conținutul conferințelor, să participe la demonstrații și să descopere în Indagra & Indagra Food 2025 un partener de încredere pentru propriul lor business’, a transmis Oana Netbai, director comercial Romexpo.

- Publicitate -

Printre evenimentele organizate în cadrul Indagra & Indagra Food 2025 au fost menționate: Conferința Agrovision – ‘Inovație, reziliență și sustenabilitate în agricultura României’; ‘Produsul românesc – identitate, competitivitate și oportunități în lanțul agroalimentar’- discuții aplicate despre cum putem crește valoarea adăugată, consolida identitatea produselor locale și extinde prezența acestora pe piețele internaționale.

De asemenea, timp de cinci zile vor fi organizate programe demonstrative & competiții, respectiv Campionatul Internațional de Pizza 2025, show culinar realizat cu echipa ‘Chefi la cuțite’, în parteneriat cu Atelierele ILBAH, demonstrații în aer liber: utilaje și echipamente agricole de ultimă generație, în acțiune, demonstrații indoor: tehnologii pentru industria alimentară, destinate profesioniștilor.

Top 5 practici de prevenire a bolilor la porci și vaci

Ediția 2025 include și o zonă zootehnică cu exemplare vii (vaci de rasă, bivolițe, oi de rasă, păsări – găini de rasă, porumbei voiajori și de agrement, rațe, papagali, canari, păuni, struți, curci, bibilici, prepelițe – precum și iepuri și măgăruși), oferind profesioniștilor posibilitatea de evaluare directă pentru decizii de investiție și diversificare de fermă. Complementar, sectorul Indagra artisanal & local reunește producători locali și branduri artizanale, cu focus pe trasabilitate, ingrediente curate și listare B2B (retail, HoReCa, distribuție).

Pe lângă expoziția propriu-zisă, vizitatorii pot participa la conferințe strategice, demonstrații practice și sesiuni de matchmaking organizate prin aplicația Romexpo, care facilitează întâlniri personalizate între furnizori, procesatori, mediul academic și autorități.

- Publicitate -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles