marți, 18 noiembrie 2025

Cele mai citite

Peru a exportat afine în valoare de 743 de milioane de dolari în 2025

Exporturile peruane de afine au ajuns la 743,2 milioane de dolari în perioada ianuarie-septembrie 2025, o creştere de 25,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2014, când s-au cifrat la 592,2 milioane de dolari, a anunţat luni Asociaţia Exportatorilor (ADEX), transmite EFE.

 

Conform datelor furnizate de ADEX, în perioada ianuarie-septembrie 2025, Statele Unite au fost pe primul loc în topul cumpărătorilor de afine peruane, cu 321,3 milioane de dolari, în ciuda unei scăderi de 7% a comenzilor. Au urmat Ţările de Jos, cu achiziţii de 142,4 milioane de dolari, şi China, cu 120,6 milioane de dolari, cifre care au reprezentat creşteri anuale de 55,4%, respectiv 280,6%.

Alte destinaţii importante pentru acest fruct peruan au fost Marea Britanie, cu achiziţii în valoare de 45,5 milioane de dolari, Hong Kong, cu 18,6 milioane de dolari, Taiwan, cu 13,2 milioane de dolari, şi Spania, cu 11 milioane de dolari.

- Publicitate -

ADEX a precizat că, pentru a stimula vânzările de afine către Japonia, a organizat o vizită a unei delegaţii japoneze, conduse de ambasadorul său în Peru, Tsuyoshi Yamamoto, în regiunea Ica pentru a prezenta procesele de recoltare, ambalare şi gestionare a lanţului frigorific pentru produs.

„Japonia solicită standarde stricte de siguranţă alimentară, un aspect pe care industria noastră trebuie să îl ia în considerare atunci când planifică exporturile către acea destinaţie”, a declarat directorul ADEX, Patricio Luzanto. El a adăugat, însă, că pentru a atinge acest obiectiv „este necesar un acord la nivel guvernamental pentru a reglementa formal şi concret posibilitatea exportării acestui fruct în acea ţară”.

La rândul său, ambasadorul japonez a comentat că afinele cultivate în ţara sa sunt mai mici şi au o „aromă diferită”, aşa că consideră că peruvienii „au o mare oportunitate” de a intra pe piaţa japoneză.

Recolta de toamnă în România: ce trebuie să știe fermierii în septembrie

Potrivit bazei de date Trade Map, anul trecut Peru a fost principalul exportator mondial de afine, cu vânzări de 2,27 miliarde de dolari, reprezentând 34% din totalul global. Acest lucru a plasat ţara înaintea Ţărilor de Jos, care au vândut 12% din totalul global, Spaniei, cu 9%, Marocului, cu 8%, şi Chile, cu 7%.

- Publicitate -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles