Ioan Simion: În agricultură, din cinci ani, unul este bun. Noi, după patru ani, am ajuns să acoperim costurile

16 iunie 2017

Ioan Simion este un cunoscut om de afaceri din Câmpina, fondatorul producătorului de echipamente petroliere Confind, care toată viaţa lui s-a uitat după oportunităţi de business în piaţă. Şi-a diversificat producţia în sectorul industrial, atacând de-a lungul timpului mai multe domenii de activitate pentru a putea face faţă provocărilor din piaţă, dar şi pentru a asigura un loc de muncă celor peste 1000 de angajaţi. 

În contextul în care industria românească a pierdut tot mai mult teren în ultimii ani, Ion Simion şi-a luat şi măsuri de prevedere – a investit în două domenii care i se par de viitor. A alocat nu mai puţin de 22 milioane de euro în SanConfind, cel mai mare spital privat din judeţul Prahova, şi peste 11,5 milioane de lei în agricultură.

Sunt investiţii care nu-i vor aduce profituri uriaşe în momentul apropiat, dar care pe viitor se pot dovedi câştigătoare. În agricultură, oficial, a intrat în urmă cu vreo patru ani, când a înfiinţat firma Agroserv Confind, convins fiind că poate să realizeze ceva şi în acest plan, mai ales că de mâncare tot timpul va fi nevoie, în contextul unei cereri tot mai mari pe plan global.

Cel mai greu i-a fost însă să găsească teren,  ceea ce  a reuşit după vreo trei ani de prospectare a pieţei. A cumpărat 250 de hectare comasate integral în localitatea Balş din judeţul Olt, ceea ce a presupus un efort financiar de 5 milioane de lei, după care s-a apucat de treabă. A pus la punct spaţiile de depozitare cu o capacitate de 8.000 de tone (investiţie de 6,5 milioane de lei), a cumpărat maşini agricole de top (în valoare de circa 450.000 de euro), iar rezultatele au început să apară. Şi chiar dacă ştie că în agricultură riscul este prezent la fiecare pas, Ioan Simion este optimist cu privire la viitorul acestei afaceri, mai ales că acum a reuşit să fie pe punctul în care se acoperă costurile.

ioan-simion-agroserv-confind

„Nu suntem nici pe minus, dar nici pe plus, suntem mulţumiţi că ne-am scos cheltuielile. În agricultură, din cinci ani, unul e bun”, recunoaşte Simion.

Citește și: Ioan Simion – 11,5 milioane de lei investiți în agricultură. O industrie din care aproape că se poate trăi

 

Iar practica a şi dovedit-o. În primul an a plouat mult, iar producţia a fost mică. Şi în al doilea an producţia a fost mică, în timp ce în al treilea sezon a avut parte de secetă. Acum, se aşteaptă la producţii bune, undeva la 4,5 tone la hectar la grâu şi 3 tone la hectar la floarea soarelui, mai ales că la acest moment culturile arată destul de bine. Speră ca şi vremea să ţină cu ei, şi cel mai important, să aibă parte de preţuri ceva mai bune faţă de cele de anul trecut. Iar dacă treburile merg aşa cum şi-a propus, în următorii ani ar putea să apară şi o fermă de animale, apoi un abator sau o unitate de procesare, conştient fiind că doar aşa se poate obţine valoarea adăugată pentru producţia de cereale. În loc să o vândă marilor traderi cum se întâmplă acum, ar putea să o folosească în cadrul unui flux integrat, visul oricărui om de afaceri din sector. Ar mai cumpăra şi tren, dacă ar găsi. Nu de alta, dar cu utilajele agricole pe care le are acum ar putea să muncească undeva la 500 hectare.

Un plan ambiţios, al unui investitor care la cei 72 de ani nu se sfieşte să gândească în perspectivă şi care cu doar doi angajaţi a reuşit să facă profitabilă o exploataţie agricolă de 250 de hectare.

(392 vizualizari)

Apreciază pagina de Facebook AgroTeca.ro:


Articole inrudite