Producător de carne de pui din Călărași: Suntem sufocați de importuri

22 decembrie 2016

Județul Călărași a fost dintotdeauna un important centru avicol al țării noastre, asigurând o mare parte parte din producția internă de carne de pui. Chiar și în prezent, în ciuda faptului că firme importante în acest sector altădată au dispărut de pe piață, producătorii din județ reușesc să asigure undeva la 30% din producția internă, ba chiar să iasă și la export, după cum spune Puiu Ilisei, președintele EuroAvi, o afacere care funcționează pe principiul cooperatist. 

„Județul Călărași produce cel puțin 30% din carnea din România, în condițiile în care toată producția de carnea de pui internă nu depășește 50% din consum. Din ce producem, exportăm încă 20-30%, iar diferența se importă. Există un aflux de ouă și pui din țările vestice, astfel că suntem oarecum sufocați. Prețul este mic, dar cu ajutorul fondurilor UE și al băncii cu care lucrăm încercăm să depășim acest moment și să păstrăm firmele românești pe piață”, a declarat Puiu Ilisei în cadrul Galei Top Agribusiness, organizată  recent de USAMV.

EuroAvi este un jucător important nu doar pe piața internă, ci și la extern, nu mai puțin de 30% din producție luând calea exportului.

Abator cu fonduri europene

Pornită la drum, în 2004 de către mai mulți crescători de pui cu o fermă destul de mică (20.000 capete pe serie), în competiție cu companii foarte puternice, dispărute între timp de pe piață, cooperativa din Călărași a ajuns acum la efective de 13 milioane de pui pe an, care sunt sacrificate în propriul abator. Cooperativa propriu-zisă a fost constituită în 2007 cu ajutorul fondurilor europene, an în care a fost realizat și abatorul propriu, cu o capacitate de sacrificare de 100 de tone pe zi. Acesta furnizează puii de o zi, care după încheierea ciclului de creștere se întorc înapoi pentru abatorizare.

Planurile de viitor prevăd și crearea unei unități de procesare care să permită integrarea procesului de producție.

“Ceea ce exportăm noi este o materie primă pentru alți procesatori. Vrem să realizăm un proiect, astfel încât să procesăm carnea de pui, să integrăm producția și să crească valoare adăugată. În prezent, grâul se vinde la un preț foarte mic la export, ar fi foarte bine dacă cooperativele s-ar asocia cu crescătorul de animale și să-și vândă grâul ca și furaj pentru zootehnie, iar crescătorul să reușească să proceseze produsul finit – carnea, să o transforme într-un produs final care să aibă o valoare cu adevărat”, a mai afirmat Ilisei.

Sursă foto: www.optimeat.ro

(14 vizualizari)

Apreciază pagina de Facebook AgroTeca.ro:


Articole inrudite