21 de cetățeni străini ascunși printre pepeni

0
- Reclamă -

Ca urmare a verificărilor efectuate de polițiștii de la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu asupra unui camion condus de un cetățean ucrainean, care transporta pepeni de la o firmă din Turcia pentru una din Ucraina, a fost făcută o descoperire inedită.

În urma controlului preliminar, organele de Poliție au constatat faptul că sigiliul aplicat pe remorcă era rupt.

Ca urmare, polițiștii au făcut un control amănunţit, ocazie cu care au fost descoperiţi ascunşi în remorcă 21 de cetăţeni străini.

Este vorba de tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 28 de ani care provin din Siria, Irak şi Palestina.

Aceştia s-au urcat în mijlocul de transport în Bulgaria şi urmau să fie transportaţi în Austria, cu sprijinul altor persoane.

Migranţii au declarat poliţiştilor de frontieră faptul că împreună au plătit suma de 6.000 de euro unei călăuze pe care au cunoscut-o pe teritoriul Turciei, cu scopul de a ajunge în vestul Europei.

Şoferul, migranţii şi mijlocul de transport au fost preluaţi de autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

- Reclamă -
- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.