Cele mai citite

ANSVSA pregătește un nou cadru pentru creșterea porcului. Obiectiv: limitarea PPA și reluarea exporturilor

Ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, a anunțat că Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) finalizează un proiect de ordonanță de urgență care introduce principii noi privind creșterea porcului în România. Măsurile vizează limitarea răspândirii pestei porcine africane (PPA) și pregătirea unei regionalizări care să permită reluarea exporturilor către țări terțe și chiar în interiorul Uniunii Europene.

Principiile noii OUG: limitarea mișcării animalelor și eliminarea „mijlocitorilor”

„Există un proiect de OUG care, astăzi, cel târziu joi, va fi pus în dezbatere publică de către ANSVSA. Acesta prevede câteva principii noi care privesc în primul rând limitarea mișcării animalelor din ferme comerciale autorizate sau înregistrate, respectiv din gospodăria populației. Nu cred că cineva în România poate să interzică și să oprească creșterea porcilor în IGP-uri. Trebuie să găsim soluții pentru a limita la maxim mișcarea”, a declarat vicepremierul Tánczos Barna.

Proiectul prevede limitarea efectivelor de porcine din cadrul circumscripției sanitar-veterinare, în special în gospodăriile populației și în unitățile de reproducție. O altă măsură vizează eliminarea „mijlocitorilor” din lanțul de mișcare a animalelor, precum și confiscarea mijloacelor de transport și a porcilor transportați fără documente legale.

Potrivit ministrului, actul normativ include și majorarea sumelor alocate prin intervenția asociațiilor de vânătoare, în contextul rolului pe care fauna sălbatică îl are în menținerea riscului epidemiologic.

- Publicitate -

Regionalizarea, condiție pentru reluarea exporturilor

„Obiectivul primordial este regionalizarea pe zone, de unde să putem începe exportul către țări terțe sau din UE”, a precizat Tánczos Barna. România se confruntă de ani de zile cu restricții comerciale severe din cauza PPA, iar lipsa regionalizării a blocat exporturile chiar și din zone neafectate.

Vezi și Tanczos: Combaterea pestei porcine africane este o prioritate strategică și necesită o abordare mai eficientă

În paralel, autoritățile pregătesc o nouă legislație privind etichetarea și vânzarea cărnii de porc, inclusiv a celei congelate, pentru a crește trasabilitatea și a reduce riscurile asociate comerțului informal.

Un sector sub presiune: prețuri în scădere și costuri peste nivelul pieței

Sectorul creșterii porcinelor traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimul deceniu. Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) avertiza recent că numeroase ferme comerciale operează sub costul de producție și riscă închiderea.

Potrivit Observatorului Cărnii de Porc al Uniunii Europene, în primul trimestru din 2026 prețul mediu al porcilor abatorizați (carcasă clasa E) a scăzut cu 17,8% față de aceeași perioadă din 2025 și se situează cu 11,4% sub media UE. România are al doilea cel mai mic preț din Europa, mult sub nivelul țărilor din care importă masiv.

- Publicitate -

În aprilie, prețul porcului în viu era de 5–5,5 lei/kg, în timp ce costul real de producție depășea 6,5 lei/kg, generând pierderi directe pentru fermieri și afectând capacitatea acestora de a continua activitatea.

Impactul PPA și vulnerabilitatea gospodăriilor populației

Pesta porcină africană rămâne principalul factor de risc pentru sector. Deși numărul focarelor s-a redus semnificativ – de la aproximativ 1.600 în 2021 la doar 21 în martie 2026, dintre care unul singur într-o fermă comercială – efectele economice persistă.

Extinderea creșterii porcilor în gospodăriile populației, în absența unor standarde uniforme de biosecuritate, continuă să reprezinte un vector major de transmitere, avertizează APCPR.

Sectorul comercial produce anual aproximativ 3,3 milioane de porci, în timp ce consumul național depășește echivalentul a 7 milioane de capete. Diferența este acoperită prin importuri, ceea ce accentuează presiunea asupra producătorilor locali și vulnerabilizează lanțul alimentar.

Un cadru legislativ așteptat de industrie

Noua OUG este privită ca un pas necesar pentru stabilizarea sectorului și pentru alinierea României la standardele europene privind controlul PPA. Regionalizarea, limitarea mișcării animalelor și creșterea trasabilității sunt condiții esențiale pentru reluarea exporturilor și pentru protejarea fermelor comerciale.

- Publicitate -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles