Un caz de amploare privind tăierile ilegale de arbori a fost identificat în județul Brașov, unde autoritățile au constatat că aproximativ 5.000 de arbori au fost tăiați ilegal într-o singură zonă. Situația a fost prezentată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, care a anunțat că va merge în județ pentru a verifica situația de la fața locului.
Caz de tăieri ilegale de arbori, descoperit în județul Brașov
Descoperirea vine în contextul în care Garda Forestieră a intensificat controalele privind exploatarea ilegală a pădurilor. Potrivit ministrului Mediului, verificările recente au scos la iveală mai multe cazuri de tăieri ilegale și prejudicii care, în trecut, nu ar fi fost identificate la aceeași amploare.
5.000 de arbori tăiați ilegal într-o singură zonă
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că în județul Brașov a fost identificat unul dintre cele mai mari cazuri de tăieri ilegale de arbori descoperite în ultimii ani. Este vorba despre aproximativ 5.000 de arbori tăiați ilegal într-o singură zonă.
„În momentul de față avem o Gardă Forestieră care a scos la iveală un număr record de tăieri ilegale, chiar o să mergem în județul Brașov săptămâna aceasta, unde a fost identificat un caz cu 5.000 de arbori tăiați ilegal, într-o singură zonă”, a anunțat, la Euronews, ministrul Mediului, Diana Buzoianu.
Aceasta a descris situația drept „una dintre cele mai mari zone de tăieri ilegale descoperite în ultimii ani de zile” și a subliniat că fenomenul tăierilor ilegale continuă să existe, în ciuda percepției potrivit căreia acesta ar fi fost diminuat semnificativ.
Garda Forestieră a intensificat controalele
Potrivit ministrului Mediului, verificările realizate la nivelul Gărzii Forestiere au dus la identificarea unui număr tot mai mare de cazuri de exploatare ilegală a lemnului.
„Toată lumea era mulțumită. Fenomenul tăierilor ilegale părea că nu mai există. Asta era povestea care mi se vindea. El există în continuare acest fenomen și mă bucur că autoritățile în sfârșit iau măsurile necesare să crească cazurile pe care le descoperă”, a afirmat Diana Buzoianu.
Ministrul precizase încă din luna martie că solicită rapoarte periodice din partea Gărzii Forestiere privind situația tăierilor ilegale. Potrivit acesteia, în luna decembrie au fost identificate cele mai multe prejudicii și cea mai mare cantitate de masă lemnoasă ilegal tăiată.
Aproape 30% din prejudiciile identificate în 2025, descoperite în decembrie
Diana Buzoianu a explicat că schimbarea conducerii Gărzii Forestiere a fost urmată de o creștere a numărului de controale și a rezultatelor obținute în teren.
„În luna decembrie au fost identificate mai multe prejudicii și mai multă masă de lemn ilegal tăiată. Cam 30 la sută prejudicii identificate din tot anul 2025. Deci, din momentul în care am schimbat conducerea Gărzii Forestiere a crescut exponențial și numărul de controale, dar și rezultatele din teren”, a afirmat ministrul Mediului.
Cazul din Brașov se adaugă astfel unei serii de acțiuni prin care autoritățile încearcă să identifice și să limiteze exploatarea ilegală a fondului forestier.
2.571 de hectare de pădure, readuse în proprietatea publică
În paralel cu verificările privind tăierile ilegale, autoritățile au derulat și acțiuni juridice pentru recuperarea unor suprafețe de fond forestier care au făcut obiectul unor litigii privind dreptul de proprietate.
La începutul anului 2026, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Ministerul Finanțelor au reușit să readucă în proprietatea publică a statului o suprafață de 2.571 de hectare de fond forestier din județul Covasna.
Dreptul de proprietate asupra suprafeței fusese reconstituit în anul 2002 în favoarea Composesoratului Ojdula. Ulterior, documente descoperite în arhive au indicat faptul că pădurile respective fuseseră expropriate cu justă și prealabilă despăgubire și nu confiscate abuziv de stat în 1948.
În anul 2018, juriștii Ministerului Finanțelor au inițiat o acțiune în instanță pentru anularea titlurilor de proprietate, demers la care s-au alăturat și juriștii Romsilva.
Decizia instanțelor a devenit definitivă
Prin Hotărârea nr. 673 din 17 septembrie 2024, Judecătoria Târgu Secuiesc a dispus anularea titlurilor de proprietate, a proceselor-verbale de punere în posesie și a cărților funciare aferente Composesoratului Ojdula.
Hotărârea a fost contestată prin apel, însă Tribunalul Covasna a respins apelul ca nefondat, prin Decizia nr. 123 din 19 februarie 2026. În urma acestei decizii, hotărârea Judecătoriei Târgu Secuiesc a devenit definitivă, ceea ce a permis readucerea în proprietatea publică a statului a celor 2.571 de hectare de fond forestier.
Litigiul privind peste 43.000 de hectare de pădure
Un alt caz important este cel referitor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 43.227 de hectare de fond forestier din județul Bacău.
Acțiunile juridice au urmărit anularea Deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna, prin care fusese dispusă reconstituirea dreptului de proprietate pentru cele 43.227 de hectare în favoarea lui Gheorghe Paltin Sturdza, beneficiar, precum și protejarea patrimoniului forestier național.
Dosarul a fost instrumentat de consilierii juridici ai Romsilva, atât la nivel central, cât și la nivelul Direcției Silvice Bacău.
În vara anului 2025, Tribunalul Mureș a admis cererea de revizuire formulată de juriștii Romsilva și a desființat decizia prin care erau retrocedate cele 43.227 de hectare de pădure din județul Bacău, suprafață estimată la o valoare de aproximativ 300 de milioane de euro.
Dosarul retrocedărilor de păduri din Bacău
Cazul are legătură și cu dosarul retrocedării ilegale a peste 43.000 de hectare de pădure din județul Bacău. În ianuarie 2015, fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, fostul deputat Ioan Adam, fostul senator Tudor Chiuariu și alte 13 persoane au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție.
În 9 mai 2018, fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență în dosarul retrocedărilor de păduri din Bacău.
În același dosar, fostul ministru al Justiției Tudor Chiuariu, acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat și de spălarea banilor, a fost achitat.
Cazul celor 5.000 de arbori identificați în județul Brașov readuce în atenție problema tăierilor ilegale de păduri din România, în condițiile în care autoritățile susțin că intensificarea controalelor a dus la descoperirea unor prejudicii și exploatări care anterior nu erau identificate la aceeași amploare.



