Cele mai citite

ANSVSA: Amenzi de 1,15 milioane de lei, date în urma controalelor făcute, în octombrie, în unităţi din industria agroalimentară

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dat 135 de amenzi, în valoare de 1,15 milioane de lei, în octombrie, în urma a peste 8.700 de controale făcute în unităţi din industria agroalimentară care desfăşoară activităţi în sectorul produselor de origine nonanimală.

 

În plus, au fost date 144 de avertismente. Printre deficienţele identificate s-au numărat condiţiile necorespunzătoare de igienă în spaţiile de depozitare şi prelucrare, starea necorespunzătoare a unor utilaje şi ustensile, dar şi probleme legate de etichetarea şi ambalarea produselor sau documentele de analiză şi trasabilitate.

”Pe parcursul lunii octombrie 2026, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au efectuat 8.713 controale în unităţi din industria agroalimentară care desfăşoară activităţi în sectorul produselor de origine nonanimală. Acţiunile au vizat operatori economici din domenii precum morăritul, panificaţia şi patiseria, producţia de băuturi răcoritoare şi alcoolice, precum şi alte sectoare ale industriei alimentare”, arată, marţi, ANSVSA, într-un comunicat de presă.

- Publicitate -

În urma verificărilor realizate de Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene şi a Municipiului Bucureşti, au fost aplicate 135 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.152.200 de lei, precum şi 144 de avertismente.

”Fiecare etapă a procesului de producţie şi comercializare a alimentelor presupune responsabilităţi clare, iar respectarea acestora este esenţială pentru protejarea sănătăţii publice. Prin controalele efectuate, urmărim să ne asigurăm că operatorii economici aplică toate măsurile necesare pentru prevenirea contaminării şi menţinerea siguranţei produselor alimentare. Nu urmărim doar constatarea şi sancţionarea abaterilor, ci şi responsabilizarea operatorilor, astfel încât respectarea normelor să devină o practică permanentă, nu doar o obligaţie verificată în timpul controalelor. Consumatorii trebuie să aibă încredere că alimentele pe care le achiziţionează sunt produse şi comercializate în condiţii de siguranţă”, a declarat preşedintele ANSVSA, dr. Alexandru Bociu.

Conducerea ANSVSA a precizat că verificările fac parte din Programul de supraveghere şi control al Autorităţii pentru anul 2026, fiind urmărit modul în care operatorii economici respectă cerinţele legale privind desfăşurarea activităţilor din domeniul alimentar, cu accent pe prevenirea riscurilor care pot afecta sănătatea consumatorilor.

În timpul controalelor, inspectorii au evaluat condiţiile de igienă şi întreţinere a spaţiilor de lucru, modul de manipulare, prelucrare şi depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, precum şi respectarea obligaţiilor privind înregistrarea, autorizarea şi funcţionarea unităţilor. De asemenea, verificările au inclus şi aspecte referitoare la trasabilitatea produselor, etichetare, combaterea dăunătorilor, aplicarea procedurilor bazate pe principiile HACCP şi funcţionarea programelor de autocontrol.

Printre deficienţele identificate s-au numărat condiţiile necorespunzătoare de igienă în spaţiile de depozitare şi prelucrare, dar şi existenţa unor utilaje şi ustensile care nu aveau o stare corespunzătoare. De asemenea, au fost semnalate nereguli legate de efectuarea operaţiunilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare şi în utilizarea materialelor de curăţenie.

- Publicitate -

Leroy Merlin ajunge la Brăila: primul magazin din oraș și 100 de noi locuri de muncă

”Alte nereguli au vizat documentarea şi aplicarea procedurilor HACCP, etichetarea şi ambalarea produselor, documentele de analiză şi trasabilitate, precum şi documentele de sănătate ale personalului, fişele de aptitudini şi echipamentele de protecţie”, se arată în comunicat.

- Publicitate -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles