Absorbţie efectivă de 48% din fondurile europene pentru agricultură

1
- Reclamă -

Țara noastră înregistrează un grad de absorbţie efectivă de 48% din fondurile europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală, situându-se pe locul 6 în Uniunea Europeană, potrivit datelor Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Creşterea înregistrată la nivelul anului 2019 pe gradul de absorbţie al fondurilor europene din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020 este de 36,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016. ”România gestionează pentru perioada de programare 2014-2020 o alocare din FEADR de 8,1 miliarde euro, situându-se pe locul 6 în Uniunea Europeană după Italia, Franţa, Germania, Polonia şi Spania. Din punct de vedere al nivelului plăţilor efectuate către beneficiarii FEADR, România ocupă locul 2 în Uniunea Europeană, după Franţa şi locul 1, dacă ne referim la gradul de absorbţie pentru nivelul anului 2019, fiind înregistrată o creştere de 36,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016′, a declarat Teodora Gabriela Gheniu, secretar de stat în cadrul MADR.

Beneficiarii acestor plăţi sunt fermierii, procesatorii, antreprenorii şi autorităţile publice locale din România, care şi-au luat angajamentul de a realiza proiecte ambiţioase, cu impact economic pozitiv, pe termen lung, menite să contribuie la dezvoltarea spaţiului rural, prin investiţii eficiente şi rentabile, la standarde europene. Potrivit MADR, la sfârşitul lunii ianuarie 2019, România era la egalitate cu Cehia şi cu Lituania, pe locul 6 din punct de vedere al ratei de absorbţie a fondurilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală.

În primul trimestru al acestui an, fermierii au la dispoziţie 445,8 milioane de euro prin măsurile disponibile prin PNDR 2020.

Citește și: Ajutor de stat de peste 72 de milioane de lei în sectorul creşterii animalelor în 2019

- Reclamă -

un comentariu

  1. […] Țara noastră înregistrează un grad de absorbţie efectivă de 48% din fondurile europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală, situându-se pe locul 6 în Uniunea Europeană, potrivit datelor Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Creşterea înregistrată la nivelul anului 2019 pe gradul de absorbţie al fondurilor… Cititi mai multe aici: Absorbţie efectivă de 48% din fondurile europene pentru agricultură […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.