Animalele au nevoie de adăposturi bine ventilate, care să le ferească de soare

0
- Reclamă -

Traversăm o perioadă caniculară, iar animalele din crescătorii, ferme și gospodării au nevoie, la rândul lor, de protecție, amintește ANSVSA.

Astfel, animalele au nevoie de adăposturi bine ventilate, care să le ferească de soare și să aibă acces la cantităţi suficiente de apă şi de furaje.

În zilele caniculare, animalele folosite pentru tracţiune sau alte activităţi de povară nu vor fi exploatate în intervalul orar 12:00 – 18:00, dacă temperatura la umbră depăşeşte 25 de grade Celsius.

Vezi și Fermierii pot depune deconturile pentru Măsura 14 – ”Bunăstarea animalelor”

Va fi anunțat medicul veterinar dacă se observă modificări în starea de sănătate a animalului sau a comportamentului acestuia.

Transportatorii de animale sunt obligaţi prin lege să pornească la drum noaptea sau în primele ore ale dimineţii, astfel încât să fie evitate orele cu temperaturi crescute din timpul zilei. Pe durata transportului, animalele vor avea condiții corespunzătoare de temperatură, vor avea acces la apă și suficient spațiu.

Toţi deţinătorii de animale au obligaţia legală de a lua toate măsurile necesare, astfel încât să asigure standardele privitoare la bunăstarea animalelor deţinute, reamintește ANSVSA.

- Reclamă -
- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.