Cele mai citite

ANSVSA a retras de pe piață peste două tone de alimente

Inspectorii sanitari veterinari au retras de la comercializare peste două tone de alimente considerate nesigure (carne, lactate, pește, legume), în urma controalelor realizate în perioada 24 – 30 martie, în piețe, supermarketuri, depozite și unități de alimentație publică.

‘Inspectorii au verificat deja 3.026 de locații (piețe, supermarketuri, depozite și unități de alimentație publică). Această primă fază a dus la aplicarea unor sancțiuni ferme: 130 de amenzi în valoare totală de 1.449.600 de lei; 70 de avertismente; 5 ordonanțe de suspendare sau interzicere a activității; peste 2 tone de alimente (carne, lactate, pește, legume) retrase de la vânzare și neutralizate’, se arată într-un comunicat al ANSVSA.

Instituția precizează că a intensificat controalele în contextul Sărbătorilor Pascale.

Franța, o putere agricolă europeană amenințată de declin: ce se întâmplă și ce înseamnă pentru agricultori

- Publicitate -

‘Siguranța alimentară este o prioritate, mai ales în perioadele cu consum ridicat. Aceste rezultate reprezintă doar prima etapă a unei ample acțiuni de control. Vom rămâne în alertă până pe 11 aprilie pentru a ne asigura că produsele care ajung pe masa românilor sunt sigure’, a declarat președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, citat în comunicat.

La nivelul DSVSA județene și al circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale (CSVSAO), în perioada 24 martie – 11 aprilie, premergătoare Sărbătorilor Pascale Ortodoxe și Catolice, va fi asigurată permanența, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Cetățenii pot sesiza orice neregulă la numărul de telefon gratuit: 0800 826 787.

- Publicitate -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles