Bani de la UE pentru depozitarea cărnii de bovină, capră şi oaie, dar și unt, lapte praf şi brânzeturi

1
- Reclamă -

Comisia Europeană a adoptat o serie de acte normative legate de depozitarea privată a anumitor produse agroalimentare, precum carnea de bovină, capră şi oaie, unt, lapte praf şi brânzeturi, perioada de depunere a cererilor fiind deschisă începând cu data de 7 mai 2020, a anunţat, vineri, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Ministrul român al Agriculturii a declarat recent că intenţionează să apeleze la fondurile alocate României pentru astfel de măsuri, în sumă de 931.000 de euro.

„Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 04.05.2020, au fost publicate, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L140, o serie de acte normative adoptate de Comisia Europeană în vederea optimizării gestionarii anumitor activităţi agricole specifice pe perioada în care pandemia de COVID-19 afectează statele membre UE. Printre aceste reglementări se numără şi cele cu rol în intervenţia pe piaţă prin acordarea unui ajutor pentru depozitarea privată a anumitor produse agroalimentare, astfel: depozitare privată carne de bovină; depozitare privată carne de capră şi de oaie; depozitare privată a untului; depozitare privata lapte praf degresat; depozitarea privată a brânzeturilor”, se arată într-un comunicat al APIA remis vineri AGERPRES.

Regulamentele UE specifice stabilesc: tipurile de produse eligibile, perioadele de depozitare, garanţiile aferente cererilor de ajutor (unde este cazul) şi cuantumul ajutorului pentru fiecare categorie de produs.

Pentru produsele carne de bovină, respectiv carne de oaie şi capră s-a stabilit ca termen limită de depunere a cererilor data de 30 iunie 2020, iar formularul cererii de ajutor este disponibil pe pe site-ul APIA sau poate fi pus la dispoziţia solicitanţilor de către funcţionarii APIA prin mijloace electronice în urma unei solicitări adresată pe adresa de e-mail: zootehnie.apia@apia.org.ro.

Fermierii au ajuns să-și vândă animalele la prețuri de nimic: o capră costă 45 de lei

- Reclamă -

„După completare de către solicitant, cererea de ajutor împreună cu documentele ataşate cererii şi documentele privind constituirea garanţiei vor fi scanate/fotografiate şi vor fi transmise la APIA, pe adresa de e-mail: zootehnie.apia@apia.org.ro, împreună cu dovada expedierii documentelor originale prin servicii de poştă/curierat, sau vor fi depuse la Registratura APIA. Documentele semnate electronic se transmit tot la adresa de e-mail indicată mai sus”, spun reprezentanţii APIA.

Procedura de depozitare privată a produselor agroalimentare se derulează în baza regulamentelor specifice.

Condiţiile generale de derulare a măsurilor de depozitare privată sunt stabilite însă prin Regulamentul delegat (UE) 2016/1238 al Comisiei din 18 mai 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte intervenţia publică şi ajutoarele pentru depozitarea private. Toate produsele trebuie să respecte inclusiv prevederile stabilite în Anexa VI a Regulamentului (UE) nr. 1240/2016.

APIA precizează că, în cazul produselor a căror depozitare se efectuează după aprobarea cererii de ajutor şi care au o garanţie constituită aferentă cererii, perioada maximă pentru constatarea conformităţii produselor şi intrarea în depozit la locul de congelare a cantităţilor din cerere este de maximum 28 zile de la notificarea privind aprobarea.

Dacă în cele 28 de zile a intrat în depozit sub 95% din cantitatea solicitată în cererea de ajutor, garanţia aferentă se reţine în totalitate, iar ajutorul nu se mai acordă, avertizează reprezentanţii agenţiei.

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat pe 5 mai că intenţionează să apeleze la stocarea privată pentru lapte, produse lactate şi carne, , iar cei care vor apela la această măsură de sprijin vor trebui să îndeplinească patru condiţii.

„Acum două săptămâni, Comisia Europeană ne-a comunicat că acolo unde este posibil se poate finanţa stocarea privată, la produse lactate: unt, lapte praf şi diferite brânzeturi, caşcaval sau la carne. Noi am fost foarte bucuroşi de această modalitate de a ajuta cumva atât procesatorii, dar şi fermierii indirect, dar sigur suma alocată României a fost şi este de 931.000 de euro, o sumă în opinia noastră destul de mică. Sigur că fermierii şi procesatorii cunosc această măsură, cunosc comunicarea Comisiei şi vreau să le transmit că ne gândim să utilizăm şi această sumă, chiar dacă este mică, şi să găsim o modalitate pentru a compensa stocarea privată”, a declarat, marţi, Oros, într-un briefing de presă.

Potrivit sursei citate, în perioada următoare va începe evaluarea procesatorilor şi a celor care deţin capacităţi de stocare, astfel încât, dacă se va lua decizia stocării private, aceasta să poată veni nu numai în sprijinul procesatorilor care au probleme cu stocurile, dar şi în cel al fermierilor.

El a menţionat condiţiile pe care procesatorii vor trebui să le îndeplinească, patru la număr, dacă se va găsi o schemă de a stimula stocarea privată în domeniul produselor lactate.

„Avem patru condiţii pe care le vom impune beneficiarilor, sigur, vor trebui să fie şi cei care au această capacitate de stocare. În primul rând să se respecte contractele încheiate cu fermieri, apoi toţi procesatorii care vor accesa această formă de sprijin trebuie să fie la zi cu plata laptelui către fermieri. De asemenea, produsele stocate care se vor lua în calcul trebuie să conţină sută la sută lapte materie primă din România şi, iarăşi, foarte important, produsele stocate privat, care se vor lua în calcul pentru acordarea sprijinului, trebuie să conţină sută la sută lapte şi nu înlocuitori. Acestea vor fi condiţiile de la care vom începe să gândim această schemă de sprijin, astfel încât să putem utiliza şi suma venită de la Comisia Europeană pentru stocarea privată”, a adăugat ministrul Agriculturii.

- Reclamă -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.