Campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025 va demara joi, 16 octombrie, a anunțat, miercuri, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Potrivit legislației europene în vigoare, statele membre pot acorda plăți în avans în procent de 70% din cuantumul intervențiilor finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
Astfel, pentru intervenția PD-01: Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS), cuantumul/hectar/animal la care se raportează avansul este de 89,34 euro, pentru PD-02: Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS) – 46,87 euro, PD-03: Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri – 43,20 euro, PD-04: Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil – 56,28 euro.
De asemenea, în cazul intervențiilor PD-05: Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiționale), cuantumul/hectar/animal la care se raportează avansul de 70% este de 85 de euro, la PD-06: Înierbarea intervalului dintre rânduri în plantațiile pomicole, viticole, pepiniere și hameiști – 85 de euro, PD-21: Sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte – 296,12 euro, PD-22: Sprijin cuplat pentru venit – carne de vită – 190,82 euro, PD-23: Sprijin cuplat pentru venit – bivolițe de lapte -160 de euro și PD-24: Sprijin cuplat pentru venit – ovine/caprine – 12,54 euro.
Cuantumurile stabilite pentru anul de cerere 2025 sunt prevăzute în Ordinul OMADR nr. 334/10.10.2024 privind aprobarea în anul 2025 a realocării sumelor și stabilirea condițiilor de acordare a avansului pentru plățile directe finanțate din FEGA, din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, publicat în Monitorul Oficial nr. 939/10.10.2025.
Campania de plăți în avans se va derula în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2025, iar plățile vor fi efectuate în lei, la cursul de schimb valutar de 5,0806 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2025 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C/2025.
Potrivit datelor APIA, fermierii au depus 708.012 cereri de plată pentru o suprafață de 9.875.710,11 hectare, în perioada 3 martie – 13 iunie 2025. Comparativ cu anul 2024, când au fost depuse 730.395 cereri de plată pentru o suprafață de 9.962.885 milioane hectare, în campania din acest an s-a observat o creștere a suprafeței medii pe exploatație și o scădere a numărului mediu de parcele per fermier/exploatație.