Carmistin inaugurează prima fermă de pui de carne BIO din România în judeuţl Olt

1
- Reclamă -

Prima fermă de pui organic sută la sută din România a fost inaugurată de Grupul Carmistin în comuna Leleasca, din judeţul Olt, grupuol extinzându-şi astfel portofoliul La Provincia cu Pui BIO Hrănit Sănătos.

 

”Prima fermă de pui organic sută la sută din România a fost inaugurată de Grupul Carmistin, care îşi extinde astfel portofoliul La Provincia cu Pui BIO Hrănit Sănătos”, anunţă companiei.

În ceea ce priveşte valoarea investiţiei, reprezentanţii companiei au declarat pentru News.ro că investiţia face parte dintr-un proiect mai amplu al companiei, care va fi derulat pe o perioadă de 5 ani, cu o valoare totală de circa 10 milioane euro şi construirea a încă 15 astfel de ferme.

„Deschiderea primei ferme de carne de pui BIO marchează un moment deosebit de important pentru noi, fiind o continuare firească a planului Carmistin în ceea ce priveşte producerea de hrană BIO în România. Cererea pentru un astfel de produs, precum Puiul BIO La Provincia, reprezintă un semn de maturitate a pieţei, care arată o preocupare tot mai mare pentru calitate şi pentru hrana sănătoasă, produsă în mod responsabil şi sustenabil”, a declarat Andrei Brumaru, CEO Carmistin.

„Să produci alimente BIO astăzi este o dovadă de responsabilitate şi de curaj, dar şi un angajament serios de business, care presupune investiţii mari şi mult efort. Dar iată că a venit momentul să avem şi noi în România asemenea iniţiative sănătoase la propriu. Mă bucur mult pentru această premieră şi felicit Carmistin şi La Provincia pentru tot ceea ce fac.”, a declarat, la rândul său, medicul nutriţionist Mihaela Bilic, prezentă la evenimentul de lansare organizat de Carmistin.

- Reclamă -

Noua fermă inaugurată de Carmistin este situată în comuna Leleasca, din judeţul Olt. Pe termen mediu şi lung, compania are în plan extinderea segmentului BIO, prin deschiderea de noi ferme de profil.

Pui BIO La Provincia Hrănit Sănătos, provenind din noua fermă, va fi disponibil pe piaţa românească începând cu data de 1 noiembrie 2023, gramajul comercializat variind între 700 şi 1.200 gr./tăviţa.

Tot în acest an, Carmistin a lansat şi prima gamă de ouă BIO La Provincia. Portofoliul brandului cuprinde gamele pui vegetarian crescut cu legume şi cereale, pui fără antibiotice, pui crescut la sol, pui marinat şi noul pui BIO.

Automatizarea Proceselor de Recoltare a Legumelor și Fructelor: O Abordare Inovatoare

Divizia de pui reprezenta, la nivelul anului trecut, peste 50% din business-ul Carmistin, grup poziţionat în prezent între primii producători de alimente din România. Carmistin a intrat pe piaţa creşterii păsărilor în anul 2008, prin înfiinţarea companiei Avicarvil, odată cu preluarea platformei avicole Oltchim, platformă cu o istorie de peste trei decenii în creşterea şi producţia de carne de pasăre. Compania şi-a consolidat treptat poziţia, devenind unul dintre principalii producători de carne de pasăre la nivel naţional.

- Reclamă -

un comentariu

  1. […] Prima fermă de pui organic sută la sută din România a fost inaugurată de Grupul Carmistin în comuna Leleasca, din judeţul Olt, grupuol extinzându-şi astfel portofoliul La Provincia cu Pui BIO Hrănit Sănătos.   ”Prima fermă de pui organic sută la sută din România a… Cititi mai multe aici: Carmistin inaugurează prima fermă de pui de carne BIO din România în judeuţl Olt […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.