sâmbătă, 19 aprilie 2025

Cele mai citite

Cauzele pentru care gustul pepenilor de pe piață diferă

Gustul pepenilor de pe piață diferă în funcție de soi, expunere la soare, sol și chiar tehnologie. Află din acest articol ce păreri au specialiștii despre acest fenomen.

Ce spun specialiștii

„Pepenii s-au copt anul acesta mai devreme, din cauza temperaturilor ridicate, temperaturi exagerat de mari, toate recoltele au fost mai rapide, inclusiv cele de pepeni. Asta înseamnă un număr mai mic de lucși, de ore de expunere la soare. Tot ce se coace timpuriu nu are un gust formidabil. Nu este însumat numărul de lucși, numărul optim de ore de insolație, de iluminare, de care are nevoie planta pentru a ajunge la superlativ caracterele gustative, la conținutul de zahăr. Abia atunci avem un fruct copt, colorat, gustos. Deci, hibridul în sine, timpuriu, și coacerea prematură pot conduce la un gust mai puțin bun”, a declarat Andreea Andrecan, specialist pomicultură, șef lucrări la USAMV, Cluj-Napoca.

Pe lângă un număr de lucși insuficient, mai sunt și alți factori care influențează caracterul gustativ al pepenilor. O explicație pot fi hibrizii folosiți.

- Publicitate -

„Dacă sunt cultivați hibrizi rezistenți la boli și dăunători, aceștia nu au neapărat și un gust foarte dulce. Totodată, au fost creați și hibrizi intenționat mai puțin dulci, cu un nivel de glucide mai mic, pentru consumatorii diabetici”, a spus prof. Elena Drăghici, de la Facultatea de Horticultură, din cadrul USAMV București.

„Mai este un factor: apa. Pepenele trebuie irigat până când începe să se maturizeze, apoi nu mai trebuie udat, fiindcă scade conținutul de glucide. Or, probabil din cauza temperaturilor ridicate, de peste 40 de grade, fermierii au udat și în perioada de maturizare. Plus efectul de coacere forțată, determinat de căldurile mari. Să luăm în considerare și solul: dacă e prea bogat în îngrășăminte organice fructul crește mare, dar cu mai puține glucide, deci nu e așa dulce”.

Se poate observa că furnizorii de semințe și material săditor au oferit fermierilor, de-a lungul anilor, hibrizi de pepeni tot mai timpurii, pentru avea avantaj pe piață: fructele timpurii, așa numitele trufandale, sunt mult mai scumpe, decât în sezonul obișnuit.

Sursa: g4food.ro

- Publicitate -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles