Daea ”speră” că prețurile la alimente scad sau că ele ”trebuie” să scadă

3
ceapa
ceapă
- Reclamă -

La o simplă căutare de prețuri prin piețe, să nu vorbim de hypermarket, ceapă a depășit 6 lei un kg, iar prețurile cresc de la zi le zi. Ministrul Agriculturii vede însă altceva. În vizită la Iași, domnul Daea ”speră” că prețurile la alimente scad sau că ele ”trebuie” să scadă.

 

Daea, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Iaşi, că speră ca preţul cărnii de miel să nu mai crească şi că preţurile la alimente ar trebui să scadă, întrucât Guvernul a scăzut preţurile la energie şi la gaze.

„Nu pot spune la miel, dar mă aştept să nu crească. Îi îndemn pe toţi să mănânce carne de miel de Paşte, să cumpărăm, pentru că avem de unde. Să folosim această carne care este foarte bună şi dă ajutor crescătorilor de ovine”, a declarat Petre Daea atunci când a fost întrebat dacă va creşte preţul kilogramului mielului de Paşte.

În ceea ce priveşte majorarea continuă a preţurilor alimentelor, Daea a replicat că „nu a văzut această creştere”.

„Nu au crescut, şi e bine că nu au crescut. E bine să mai şi scadă. Sunt motive să se întâmple acest lucru. Vor scădea preţurile la alimente. Cred acest lucru, în condiţiile în care piaţa s-a liniştit, iar preţurile la importuri au scăzut. A scăzut şi la îngrăşăminte şi la energie. Guvernul a luat măsuri importante pentru preţurile la energie şi la gaze. Sunt motive serioase ca preţurile să nu mai crească. Dimpotrivă, să scadă”, a declarat ministrul Agriculturii.

Despre preţul unui kilogram de ceapă, care a ajuns şi la 7 lei, ministrul Agriculturii a răspuns întrebării jurnaliştilor că această majorare se datorează „unei atitudini temporare”.

- Reclamă -

Vezi și FAO, prețurile alimentelor, la nivel global, în scădere

„Am fost azi dimineaţă în piaţă la Iaşi, am cumpărat ceapă verde. Ceapă uscată am luat ieri de la Botoşani. Le-am spus producătorilor că nu e în regulă să dai cu şapte lei kilogramul de ceapa, doar pentru că există un preţ mare pe piaţa internaţională. M-am uitat la fermieri. Înţeleg că ei trebuie să câştige, dar toţi trebuie să ne gândim şi la buzunarul celor care cumpără produsele. Nu este o criză, ci o atitudine temporară pe care au luat-o cei ce vând acest produs. Sper să se liniştească”, a mai declarat ministrul Agriculturii.

Petre Daea s-a aflat vineri la Iaşi pentru a participa la conferinţa intitulată „Oportunităţi de finanţare prin Planul Naţional Strategic 2023-2027”, organizat de Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală din cadrul Ministerului Agriculturii în cadrul campaniei „Caravana Cunoaşterii”.

- Reclamă -

3 comentarii

  1. […] La o simplă căutare de prețuri prin piețe, să nu vorbim de hypermarket, ceapă a depășit 6 lei un kg, iar prețurile cresc de la zi le zi. Ministrul Agriculturii vede însă altceva. În vizită la Iași, domnul Daea ”speră” că prețurile la alimente scad… Cititi mai multe aici: Daea ”speră” că prețurile la alimente scad sau că ele ”trebuie” să scadă […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.