Pentru mulți români, mai ales în anii ’90 și începutul anilor 2000, termenul „șampanie” desemna orice vin spumant. Era băutura rezervată momentelor speciale – Revelion, aniversări sau alte sărbători importante. Astăzi însă, această asociere este considerată incorectă, iar folosirea termenului are reguli stricte ne arată somelierul Razvan Zaharia.
„Șampania” nu este un nume generic, ci o denumire de origine protejată. Ea poate fi folosită exclusiv pentru vinurile spumante produse în regiunea Champagne din Franța. Orice vin similar, realizat în afara acestei zone, indiferent de calitate, nu are dreptul legal de a purta acest nume.
Vezi și Somelierul Răzvan Zaharia ne învață ce vin este cel mai potrivit pentru mesele de sărbători
Mai mult, șampania este obținută doar din trei soiuri de struguri: Chardonnay, Pinot Noir și Pinot Meunier. Regiunea Champagne, situată în nord-estul Franței, se întinde pe aproximativ 32.000 de hectare și este recunoscută pentru condițiile climatice și geologice speciale, care influențează decisiv caracterul vinului.
Ceea ce diferențiază cu adevărat șampania de alte vinuri spumante este procesul complex și de lungă durată de producție. Recoltarea strugurilor are loc între august și octombrie și se face manual, pentru a asigura selecția celor mai buni ciorchini. Presarea este delicată, cu scopul de a obține un must limpede și de calitate.
Prima fermentație are loc în tancuri de inox sau, în unele cazuri, în butoaie. Ulterior, vinurile sunt amestecate într-un proces numit asamblaj, care presupune combinarea mai multor soiuri, parcele și, pentru șampaniile non-vintage, chiar ani diferiți. Acest pas este esențial pentru menținerea stilului constant al fiecărui producător.
A doua fermentație are loc direct în sticlă, prin adăugarea unui amestec de zahăr și drojdii. În acest stadiu se formează dioxidul de carbon care dă naștere bulelor fine, caracteristice șampaniei.
Urmează maturarea pe drojdii, un proces care durează minimum 15 luni pentru șampaniile non-vintage și cel puțin 36 de luni pentru cele vintage. În această perioadă se dezvoltă aromele complexe de pâine prăjită, brioșe și nuci. Tot atunci are loc și rotirea treptată a sticlelor, pentru a aduna sedimentul în gâtul acestora.
În etapa finală, drojdiile sunt eliminate, iar prin dozaj se stabilește stilul șampaniei – de la brut nature, fără zahăr adăugat, până la variante mai dulci. După sigilarea cu dopul final, sticlele mai petrec o perioadă de odihnă înainte de a ajunge pe piață.
Șampania nu este doar un vin spumant, ci rezultatul unui proces riguros, guvernat de tradiție, timp și reguli stricte. Tocmai aceste elemente îi conferă statutul special și o diferențiază de orice alt produs similar.
Prosecco nu este orice vin spumant
În ultimii ani, consumatorul român a adoptat un nou termen din vocabularul vinului: prosecco. Astfel, mulți au renunțat la folosirea greșită a cuvântului „șampanie”, însă l-au înlocuit, adesea, cu un alt termen folosit la fel de generic. Întrebarea firească este: putem numi prosecco orice vin spumant? Răspunsul este, din nou, nu.
La fel ca în cazul șampaniei, prosecco este o denumire de origine protejată, cu reguli clare de producție. Acesta este realizat exclusiv în nord-estul Italiei, în regiunile Veneto și Friuli-Venezia Giulia. Cele mai apreciate zone de producție sunt Asolo și Conegliano-Valdobbiadene, recunoscute pentru calitatea superioară a vinurilor obținute.
Soiul principal de struguri utilizat la producerea prosecco-ului este Glera, care trebuie să reprezinte minimum 85% din compoziția vinului. Acesta este responsabil pentru profilul aromatic proaspăt și fructat care a făcut prosecco-ul atât de popular.
Un alt element definitoriu este metoda de producție. Spre deosebire de șampanie, unde a doua fermentație are loc în sticlă, prosecco este obținut prin metoda Charmat (sau Martinotti), în tancuri mari de inox. Acest procedeu este mai rapid și pune accent pe prospețime, nu pe maturare îndelungată. Rezultatul este un vin cu arome de măr verde, pară, citrice și flori albe, ușor de băut și foarte prietenos.
Prosecco-ul se împarte în mai multe stiluri. În funcție de nivelul de presiune, poate fi spumante (complet spumant), frizzante (ușor spumant) sau tranquillo (liniștit, mai rar întâlnit). În funcție de cantitatea de zahăr, există trei categorii principale: brut (cel mai sec), extra-dry (ușor mai dulce) și dry (cel mai dulce).
Pe scurt, prosecco este mai rapid de obținut decât șampania, mai proaspăt și, de regulă, mai accesibil ca preț. Aceste caracteristici au contribuit la succesul său internațional.
Dar ce se întâmplă cu celelalte vinuri spumante? Ele pot fi realizate prin aceleași metode – fie tradițională (ca la șampanie), fie Charmat (ca la prosecco) – însă nu pot folosi aceste denumiri consacrate. În schimb, producătorii menționează metoda de obținere pe etichetă.
Prin urmare, atunci când nu știm exact originea și metoda de producție a unui vin, cel mai corect este să folosim termenul general de vin spumant. Este o formulare neutră, corectă și, mai ales, respectuoasă față de cultura și tradiția viticolă a altor popoare.
