vineri, 28 martie 2025

Cele mai citite

Fechet: Cred că va trebui să ne învăţăm să irigăm ca în 2024, nu ca în 1960

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă că România se confruntă cu ”o secetă pedologică severă”, iar în acest context critică modul în care se fac irigaţii în ţară, spunând că în numeroase situaţii apa care se pompează prin vechile canale de pe vremea comunismului, este mai degrabă irosită. ”Cred că va trebui să ne învăţăm să irigăm ca în 2024, nu ca în 1960”, susţine Fechet.

”Din păcate, ne confruntăm cu o secetă pedologică severă. Din păcate, nici previziunile nu sunt foarte optimiste. Stăm prost la capitolul apă în sol, la fel cum trebuie să admit că şi în cazul irigaţiilor, apropo de adaptarea la schimbări climatice, cred că va trebui să ne învăţăm să irigăm ca în 2024, nu ca în 1960, pentru că deocamdată, folosindu-ne de infrastructura moştenită de la comunişti, în cele mai multe situaţii, pompăm apă sau o cărăm zeci de kilometri prin nişte canale de irigaţii neimpermeabilizate, pierdem mare parte din ea de la momentul la care o pompăm dintr-un râu sau dintr-o acumulare şi până ajungem la locul în care irigăm, unde uneori se întâmplă să o împroşcăm la zeci de metri distanţă sau mai bine şi să constatăm că la rădăcina plantei, acolo unde ne interesează să ajungă picătura de apă, ajunge, din nefericire, foarte puţină, raportându-ne la cantitatea cu care am pornit din sursa primară de apă”, a explicat, luni seară, la Digi 24, Mircea Fechet.

Legea restaurării naturii a fost aprobată

El a adăugat că, în condiţiile în care apa este o resursă epuizabilă, trebuie folosite sisteme de irigaţii şi cele mai bune tehnologii pentru ca aceasta să nu fie risipită.

- Publicitate -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles