Focar de salmonella la o fermă de găini din Dâmboviţa

48.000 de păsări vor fi incinerate

0
- Reclamă -

Un focar de salmonella a fost descoperit la o fermă de găini din Dâmboviţa şi 48.000 de păsări vor fi incinerate, iar Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) face verificări pentru a stabili dacă au ajuns în comerţ găini sau ouă cu salmonella, informează, joi, Prefectura Dâmboviţa.

„Centrul Local de Combatere a Bolilor Dâmboviţa, s-a întrunit în şedinţă extraordinară astăzi, 03.06.2021, ora 12,00, la sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Dâmboviţa, ca urmare a confirmării focarului de salmoneloză, la ferma de găini aparţinând unei societăţi comerciale cu sediul în comuna Valea Mare, judeţul Dâmboviţa. La acest moment, reprezentaţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa realizează ancheta epidemiologică, fiind identificate în cadrul societăţii comerciale 48.000 de păsări şi 400.000 de ouă”, precizează Prefectura Dâmboviţa.

Totodată, s-a stabilit incinerarea păsărilor din fermă.

Vezi și Românii vor cumpăra cu 30% mai puține ouă de Paști

„Întrucât s-a stabilit că tipul de boală este din categoria celor majore, cu transmitere către om atât prin consumul de carne cât şi de ouă, în cadrul şedinţei de astăzi a fost propusă ca măsură de ecarisare a păsărilor incinerarea într-o unitate autorizată sanitar-veterinar”, mai anunţă Prefectura Dâmboviţa.

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.