Suprafaţa fondului forestier la sfârşitul anului trecut a înregistrat o creştere cu aproximativ 0,1% comparativ cu 31 decembrie 2022, în timp ce raportat la 2014 a consemnat o majorare de aproximativ 1,1% datorată în principal unor reamenajări de păşuni împădurite şi introducerii în fondul forestier a terenurilor degradate, conform Legii nr. 46/2008 – Codul silvic cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit datelor statistice, fondul forestier naţional ocupa, la finele lui 2023, o suprafaţă de 6,616 milioane de hectare, ce reprezenta 27,8% din suprafaţa ţării. Astfel, în urmă cu 10 ani, adică faţă de sfârşitul anului 2014, fondul forestier naţional ocupa o suprafaţă de 6,545 milioane de hectare, respectiv 27,5% din suprafaţa ţării. Practic, conform datelor Institutului Naţional de Statistică, în perioada 2014 – 2023, fondul forestier a înregistrat o creştere constantă, iar pe întreaga perioadă analizată (2014 – 2023) tendinţa suprafeţei pădurilor este uşor crescătoare de la an la an.
În anul 2023, comparativ cu 2022, suprafaţa pădurilor a crescut cu 3.000 de hectare (+0,05%), speciile de foioase înregistrând o creştere de 9.000 de hectare, în timp ce speciile de răşinoase au avut o scădere de 6.000 de hectare, modificări datorate în principal reîncadrărilor în amenajamentele silvice. Faţă de anul 2014, suprafaţa pădurilor a crescut cu 73.000 hectare (+1,1%).
Vezi și Jaf în fondul forestier al orașului Sîngeorz-Băi, încā din vara lui 2018
în 2023, suprafaţa pădurilor a fost de 6,46 milioane de hectare, speciile de răşinoase acoperind 1,909 milioane de hectare (respectiv 29,6%), iar speciile de foioase 4,551 milioane de hectare (respectiv 70,4%). În anul 2014, suprafaţa pădurilor a fost de 6,387 milioane de hectare, speciile de răşinoase acoperind 1,93 milioane de hectare (respectiv 30,2%), iar speciile de foioase 4,457 milioane de hectare (respectiv 69,8%).
La 31 decembrie 2023, proprietatea publică reprezenta 64,3% din suprafaţa totală a fondului forestier naţional, fiind administrată în principal de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, iar proprietatea privată reprezenta 35,7%, fiind administrată în cea mai mare parte de structurile silvice private. În anul 2014, proprietatea publică reprezenta 65%, iar proprietatea privată reprezenta 35%, încă de atunci având aceeaşi administrare majoritară în cazul ambelor categorii.
„Suprafaţa fondului forestier în proprietate privată are o tendinţă crescătoare, în defavoarea suprafeţei în proprietate publică, datorită continuării procesului de retrocedare a pădurilor”, precizează raportul INS.
Potrivit sursei citate, repartizarea fondului forestier naţional pe regiuni de dezvoltare şi judeţe este neuniformă, în funcţie de condiţiile fizico-geografice şi dezvoltarea economico-socială a zonei.
La sfârşitul anului 2023, fondul forestier era concentrat într-o proporţie însemnată în regiunile de dezvoltare Centru (19,2% din totalul fondului forestier) şi Nord-Est (18,2%), urmate de regiunile de dezvoltare Vest (16,2%), Nord-Vest (15,3%), Sud-Vest-Oltenia (12,3%), Sud-Muntenia (10,0%), Sud-Est (8,4%) şi Bucureşti-Ilfov (0,4%).
Suprafeţe mai mari de fond forestier se înregistrau, la sfârşitul anului 2023, în judeţele: Suceava (438.000 hectare), Caraş-Severin (435.000 hectare), Hunedoara (316.000 hectare), Argeş (277.000 hectare), Vâlcea (274.000 hectare), Bacău (273.000 hectare), Harghita (264.000 hectare), Neamţ (263.000 hectare) şi Maramureş (260.000 hectare).
[…] Fondul forestier din România a crescut cu 1,1% în 10 ani […]