Genomul complet al grâului a fost decriptat

3

O echipă internaţională de cercetători a anunţat decriptarea, pentru prima dată, a genomului complet al grâului comun, o descoperire care ar putea oferi soluţii viitoare pentru hrănirea populaţiei în creştere a globului, informează AFP, citat de Agerpres.

”Această descoperire va accelera gradual eforturile noastre de a identifica genele grâului importante pentru agricultură, inclusiv cele care ar putea ajuta la combaterea celor mai importante boli fungice”, a precizat într-un comunicat Kostya Kanyuka, cercetător în domeniul genomicii funcţionale pentru institutul Rothamsted Research.

Grâul hrăneşte peste o treime din populaţia lumii şi reprezintă aproape o cincime din caloriile consumate de oameni. Este însă o plantă dificil de cultivat în condiţii climatice de căldură şi secetă, care se vor accentua odată cu accentuarea încălzirii globale. Potrivit experţilor, omenirea are nevoie de soiuri mai rezistente la boli şi de specii care vor putea creşte cu mai puţină apă, într-un climat mai cald.

Decriptarea în totalitatea a genomului grâului a fost ”o provocare imensă”, care a necesitat 13 ani, deoarece această plantă conţine de cinci ori mai multe gene decât o fiinţă umană (107.891 comparativ cu 20.000), potrivit studiului publicat în revista Science. Echipa de 200 de cercetători din 20 de ţări a cartografiat genomul grâului comun (Triticum aestivum), soiul cel mai cultivat în lume din punct de vedere al suprafeţei, potrivit studiului condus de Consorţiul internaţional pentru secvenţierea genomului grâului (IWGSC).

3 comentarii

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here