luni, 2 decembrie 2024

Cele mai citite

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lactate, a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

 

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din: cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

În luna aprilie a acestui an, acest indice s-a situat la o medie de 119,1 puncte, în creştere cu 0,3% faţă de nivelul de 118,8 puncte înregistrat în luna martie. Totuşi, valoarea din luna aprilie 2024 este mai mică cu 9,6% comparativ cu valoarea înregistrată în luna aprilie a anului trecut.

- Publicitate -

Creşterea din luna aprilie s-a datorat în primul rând unui avans de 1,6% al preţurilor la carne. Potrivit FAO, preţurile mai mari la carnea de pasăre, carnea de vită şi oaie au compensat pentru scăderea uşoară a preţurilor la carnea de porc, datorată cererii slabe în Europa Occidentală şi China.

Preţurile la cereale au crescut şi ele cu 0,3%, după trei luni de declin, susţinute de preţuri mai mari de export la porumb. O creştere similară a fost înregistrată în cazul preţurilor la uleiurile vegetale.

În schimb, preţurile la zahăr au scăzut cu 4,4% în aprilie comparativ cu luna martie şi cu 14,7% comparativ cu luna aprilie a anului trecut, pe fondul îmbunătăţirii prognozelor privind oferta mondială. Producţia de zahăr se anunţă a fi una peste aşteptări în India şi Thailanda, în timp ce îmbunătăţirea condiţiilor meteo în Brazilia a atenuat temerile referitoare la următoarea recoltă de trestie de zahăr, a explicat FAO.

De asemenea, preţurile la produse lactate au scăzut cu 0,3% per total, după şase luni consecutive de declin, chiar dacă preţul untului a continuat să crească şi în luna aprilie din cauza diminuării stocurilor în Europa Occidentală.

România are la Mangalia cel puțin 200 de cai Pur Sânge Arab

- Publicitate -

Separat, FAO a dat publicităţii un nou raport cu privire la cererea şi oferta de cereale. FAO şi-a îmbunătăţit estimările privind producţia mondială de cereale în sezonul 2023/24, până la 2,846 miliarde de tone, de la 2,841 miliarde de tone cât estima luna trecută, pe fondul noilor informaţii primite din Myanmar şi Pakistan.

- Publicitate -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles