Irigațiile pot fi refăcute cu specialiști din Israel

1
- Reclamă -

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a avut o întrevedere cu David Saranga, ambasadorul statului Israel la Bucureşti, cu care a discutat despre intensificarea colaborării dintre România şi Israel în domeniul irigaţiilor şi al combaterii deşertificării, precum şi despre simplificarea procedurii de acreditare a unor abatoare kosher, pentru a creşte accesul pe piaţa din Israel a cărnii şi produselor agroalimentare provenite din fermele româneşti.

 

”Ministrul Adrian Chesnoiu a avut luni, 27 decembrie 2021, o întrevedere cu E.S. David Saranga, ambasadorul statului Israel. Dialogul celor doi oficiali a fost centrat pe intensificarea colaborării dintre România şi Israel în domeniul irigaţiilor şi al combaterii deşertificării, sectoare în care Statul Israel are o vastă experienţă”, a informat Ministerul Agriculturii.

Ministrul Adrian Chesnoiu şi-a exprimat deschiderea pentru o colaborare în acest domeniu între specialiştii din cele două state, subliniind că sunt necesare lucrări de modernizare atât la nivelul infrastructurii de îmbunătăţiri funciare existente, cât şi pentru extinderea sistemului de irigaţii pe noi suprafeţe agricole.

”Creşterea suprafeţelor irigate, în paralel cu investiţiile pentru combaterea deşertificării, reprezintă o prioritate a mandatului meu. Am alocat fondurile necesare, în bugetul pentru anul 2022, pentru accelerarea investiţiilor în infrastructura de irigaţii, precum şi în sistemul antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, obiective esenţiale pentru creşterea producţiei agricole”, a afirmat ministrul Agriculturii.

Ambasadorul David Saranga şi-a manifestat disponibilitatea ca, în perioada următoare, să aibă loc schimburi de experienţă şi bune practici la nivel de experţi, prin organizarea unor seminarii on-line şi vizite de lucru în Israel şi în România.

- Reclamă -

Un alt subiect abordat în cadrul întrevederii a vizat simplificarea procedurii de acreditare a unor abatoare kosher, pentru a creşte accesul pe piaţa din Israel a cărnii şi produselor agroalimentare provenite din fermele româneşti.

La Provincia, brand al Grupului Carmistin, a lansat gama ”Puiul Bio”

- Reclamă -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.