Kaufland România a introdus, în premieră pe piața locală, un scanner pentru avocado. Noul aparat le indică clienților cât de tare este fructul și, în funcție de gradul de coacere, dacă este potrivit pentru guacamole, pentru o salată sau dacă trebuie lăsat câteva zile să se mai coacă acasă.
Dispozitivul este disponibil în magazinul Kaufland Barbu Văcărescu din București și utilizează o tehnologie care scanează fructul fără a-l afecta.
O inovație testată în premieră
Scannerul AvoScan este produs de compania Eutron, furnizor de soluții digitale pentru retail. Aceeași companie a livrat Kaufland și automatele pentru colectarea monedelor, disponibile deja în peste 190 de magazine. Prin acestea, clienții își pot schimba monedele în carduri de cumpărături valabile în rețeaua Kaufland.
Vezi și Kaufland continuă programul de mini-păduri urbane în România, folosind metoda japoneză Miyawaki
„Inovațiile pe care le aducem constant în magazine au un obiectiv comun: să facă experiența clienților mai simplă, mai practică și mai prietenoasă cu mediul. Acest scanner este încă un pas în această direcție și abia așteptăm să vedem cum influențează obiceiurile de consum”, a declarat Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs Kaufland România.
Magazinul de test pentru proiecte noi
Unitatea din Barbu Văcărescu a mai fost utilizată anterior pentru testarea unor proiecte de reciclare și digitalizare, printre care:
cel mai mare echipament de colectare a deșeurilor din România (capacitate 60.000 de ambalaje PET, aluminiu și sticlă),
zona de colectare în formă de broscuță țestoasă pentru ambalaje de îngrijire personală sau curățenie, cu vouchere de reducere,
recipiente pentru colectarea becurilor, hârtiei, foliei și electrocasnicelor,
coșurile inteligente BIN-e, cu tehnologie AI pentru sortarea și compactarea deșeurilor,
primul „recycling corner” din rețea, lansat în 2024,
un automat bulk Tomra R2, care permite introducerea simultană a mai multor ambalaje.
Kaufland, lider pe piața de retail
Kaufland face parte din grupul Schwarz și este unul dintre cei mai mari retaileri din Europa, cu peste 1.600 de magazine în 8 țări și peste 157.000 de angajați. În România, compania operează o rețea de peste 190 de magazine.