Atenție! Pe piață ajung motounelte contrafăcute, de o calitate slabă, sub numele unor mărci cunoscute

2
stihl-motounelte-contrafăcute
- Reclamă -

Cu siguranță avem cu toții avem cel puțin o experiență cu motounelte pe care le-am cumpărat din piețe sau alte locuri mai mult sau mai puțin „dubioase”, care au lăsat mult de dorit la capitolul calitate. Investiția în motounelte este un pas pe care fiecare om cu preocupări agricole din în secolul XXI, nu-l poate evita. Iar dacă se face rabat de calitate la acest capitol, consecințele sunt pe măsură, drept pentru trebuie să fim atenți pe ce dăm banii!  

După ce în 2015 a înregistrat o diminuare, în a doua parte a anului 2016 și în primele luni ale acestui an, fenomenul contrafacerii produselor de pe piața motouneltelor a luat din nou amploare. Fenomentul este adus în atenție de unul dintre cele mai cunoscute branduri de motounelte la nivel mondial, producătorul german STIHL, ale cărui nume a fost folosit ilegal pentru produse contrafăcute provenite din China.

Conform reprezentanților STIHL, controalele amănuțite la vamă au condus la identificarea a 560 de motoferăstraie contrafăcute care aduceau atingere mărcii lor. Acestea au fost confiscate și distruse la sfârșitul lunii trecute.

Ioan Mezei, Stihl: „cine achiziționează un astfel de utilaj din piață sau de pe stradă, nu cunoaște, din păcate, riscul la care se supune

„Dacă aceste utilaje ar fi ajuns în piață ar fi putut produce pagube iremediabile în rândul utilizatorilor, deoarece sunt extrem de nesigure. Iar cine achiziționează un astfel de utilaj din piață sau de pe stradă, nu cunoaște, din păcate, riscul la care se supune. Intensificarea controalelor vamale face ca acest fenomen să fie reperat mai eficient, iar firmele care importă astfel de produse să fie sancționate penal pentru punerea lor în circulație. Astfel că, în ultima  perioadă, împreună cu instituțiile abilitate am oprit crearea unui prejudiciu de aproape 500.000 de euro, dacă luăm în considerare și aspectele morale care privesc marca STIHL”, precizează Ioan Mezei.

Citește și: Bibilica: dușmanul căpușelor din curtea ta

Aceeași situația a fost constatată și la capitolul motocoase. Tot în luna februarie, la Vama din Constanța a fost semnalat un transport din China care conținea motocoase contrafăcute, prin asocieri figurative cu marca STIHL. Transportul aparținea unei firme din Râmnicu Vâlcea si fost confiscat urmând ca aceste motocoase să fie distruse. În acest caz prejudiciul a fost evaluat la 30.000 euro.

La nivel național se estimează  că piața contrafăcutelor se poate ridica la 10 milioane de euro, prin prisma prejudiciilor materiale create, fără a lua în calcul impactul pe termen lung asupra brandurilor. Din punct de vedere al operării, firmele care au astfel de practici ilegale și-au sofisticat în timp metodele, unele dintre acestea ajungând să importe unelte pe  bucăți și să le asambleze aici.  Pe de altă parte, țara noastră a devenit spațiu de tranzit pentru astfel de produse, care merg pe filiere „negre” către piața din Ucraina și Moldova.

- Reclamă -

„La nivel local, instituțiile de control funcționează bine, dezvoltând și acestea instrumente din ce în ce mai eficiente de control și urmărire, însă principalul actor care poate împiedica acest flagel este cumpărătorul final, care trebuie să fie conștient la ce risc enorm se supune atunci când cumpără un astfel de motoferăstrău, de pe stradă sau din piață”, mai adaugă Ioan Mezei.

  

- Reclamă -

2 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.