Nancu: Agro Invest – un program revoluţionar pe piaţa noastră

0
- Reclamă -

Dumitru Nancu, Director General al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a vorbit în cadrul videoconferinței Bursa ”Afaceri în Agricultură” despre planurile instituției pe care o conduce.

”Avem, acum, cinci programe noi, care vin să stimuleze economia şi sunt programe de măsuri anticiclice în economie. Anticiclicitatea în economie este să iei măsuri contrare cursului economic. Guvernul actual foloseşte foarte mult rolul amplificator al garanţiei în nume şi cont stat, care se multiplică în economie de şapte ori”.

Dumitru Nancu a vorbit şi despre Agro Invest – un program revoluţionar care urmează să fie lansat: „Vrem să folosim un mixt de garanţii, iar programul va fi garantat 100% şi vom încerca să finanţăm toate costurile printr-o schemă de minimis. Va fi doar pentru agricultură şi vom merge cu o durată de implementare pentru investiţii de zece ani şi pentru capital de lucru de cinci ani, cu posibilitatea de prelungire o singură dată. Programul este pe circuitul de avizare şi cred că săptămâna viitoare Guvernul îl va aviza ca fiind funcţional”.

În acest context, FNGCIMM şi-a majorat activitatea în acest an, după cum a specificat domnul Nancu.

„Dacă ne referim la activitatea Fondului, din 2002 când a fost acordată prima garanţie şi până în luna a zecea din acest an, putem spune că, în primele zece luni din 2020, au fost acordate garanţii care reprezintă, ca volum, 10% din numărul total de garanţii acordate în ultimii 18 ani, iar ca valoare – 28%. Faţă de anul trecut, în această perioadă, am dat de două ori mai mult garanţii, cu o valoare totală de 5,5 ori mai mare”.

De asemenea, cifra de afaceri şi profitul FNGCIMM au crescut. În primele nouă nouă luni ale acestui an, Fondul a înregistrat un profit de 73 de milioane de lei.

- Reclamă -

Dumitru Nancu a precizat, printre altele, că FNGCIMM are trei tipuri de garanţii – în nume şi cont propriu (aici există un program prin care Fondul acordă 80%, dar nu mai mult de 400.000 lei, inclusiv agricultorilor, fără ca aceştia să vină cu altă garanţie), Start-up Nation (unde au fost acordate 1.055 de garanţii) şi garanţia plafon a FNGCIMM (unde sunt încheiate convenţii cu 24 de bănci), numărul de acordări crescând, în acest an, şi cea mai mare parte pentru agricultori fiind garanţiile din surse proprii.

 

România printre principalii producători de dovleac și tărtăcuţă din Uniunea Europeană

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.