Numărul fermierilor care au obținut garanțiile oferite de stat la credite

0
agro imm invest
- Reclamă -

Numărul aproximativ al fermierilor care au accesat credite de investiții și credite pentru capital de lucru, beneficiind de granturi pentru plata dobânzilor și a comisioanelor de risc și garantare cu ajutorul subProgramului Agro IMM Invest, depășește 1.700.

Anunțul a fost făcut joi, 29 aprilie 2021, de vocile autorizate ale FNGCIMM IFN SA.

Conform spuselor lui Dumitru Nancu, directorul general al instituției mai sus amintită, în condițiile în care solicitările pe care instituția citată le-a primit din toate domeniile de activitate și din toate sectoarele economice, în ediția din 2021 a IMM Invest au fost incluși și fermierii.

„FNGCIMM IFN SA a operaționalizat primele cinci măsuri pentru mediul de afaceri din Programul de Guvernare. Acum este momentul ca întreprinzătorii care doresc să-și dezvolte afacerile, să se înscrie în IMM Invest și să se alăture celor peste 25.500 de IMM-uri participante în anul 2020, care au beneficiat de facilitățile pe care le oferă cel mai de succes program economic, lansat de Guvernul României.

„Având în vedere solicitările pe care le-am primit din toate domeniile de activitate și din toate sectoarele economice, în ediția din acest an am extins categoriile de beneficiari eligibili, prin includerea întreprinderilor mici, cu capitalizare de piață medie, a fermierilor, a profesioniștilor și a formelor de organizare a profesiilor liberale, care pot accesa acum credite de investiții și credite pentru capital de lucru, beneficiind de granturi pentru plata dobânzilor și a comisioanelor de risc și garantare. Împreună cu partenerii bancari, oferim cea mai ieftină finanțare-garantată disponibilă pe piață și în același timp, depunem toate eforturile să asigurăm cea mai rapidă infuzie de capital la care pot apela IMM-urile.

„Măsurile implementate de către FNGCIMM IFN SA în cadrul Programului de Guvernare (…) devin pilonii de relansare a economiei românești și reprezintă răspunsul Guvernului, al Ministerului de Finanțe și al FNGCIMM IFN SA la necesitățile crizei actuale, care a adus multe provocări, dar și multe oportunități de resetare a sectorului IMM și de deschidere a sistemului bancar către finanțarea economiei”, a declarat Dumitru Nancu.

Pagina de Internet www.imminvest.ro poate fi accesată pentru înscrieri

Primele garanții în cadrul Programului IMM Invest 2021 au fost aprobate, ca urmare a publicării tuturor prevederilor legale necesare implementării Programului, legate de nivelul comisioanelor de risc și administrare, modelele convențiilor de lucru și mecanismul financiar de transfer al sumelor aferente granturilor cuvenite beneficiarilor în cadrul Schemei de ajutor de stat.

- Reclamă -

În cadrul programului IMM Invest, etapa 2021, au fost introduse noi categorii de beneficiari, precum profesiile liberale, fermierii și întreprinderile mici cu capitalizare de piață medie (întreprinderi care, împreuna cu întreprinderile pe care le controlează și întreprinderea/întreprinderile care are/au controlul direct sau indirect asupra lor, au între 250 și 500 de angajați și o cifră de afaceri anuală ce nu depășește 100 de milioane euro sau al căror bilanț anual nu depășește 86 de milioane euro).

FNGCIMM a semnat actele adiționale la convențiile de garantare cu băncile partenere în Programul IMM Invest, ediția 2021, iar platforma pe care întreprinzătorii se pot înscrie pentru a accesa Programul IMM Invest si subProgramul Agro IMM Invest – https://www.imminvest.ro/ este deschisă pentru înscrieri.

Opt luni de dobândă acoperită de stat

În vederea accesării IMM Invest sau a subProgramului Agro IMM Invest, beneficiarii vor selecta una dintre cele 22 de bănci participante în cadrul Programului IMM Invest: Banca Transilvania, BCR, CEC Bank, Raiffeisen Bank, BRD- Groupe Societe Generale, Unicredit Bank, Alpha Bank, Intesa Sanpaolo Romania, Exim Bank, OTP Bank, Banca Românească, ING Bank, First Bank, Credit Agricole Bank, Patria Bank, Libra Internet Bank, Porsche Bank, Procredit Bank, Vista Bank, Idea Bank, Garanti Bank și Techventures Bank.

În cadrul schemei de ajutor de stat asociate Programului IMM Invest si a subProgramului Agro IMM Invest, ajutorul de stat acoperă plata dobânzii datorate de beneficiarii Programului/subProgramului pe o perioadă de 8 luni de la data acordării creditului, fără a se depăși data de 30 iunie 2022, precum și valoarea integrală a comisionului de administrare și a comisionului de risc datorat pe întreaga durată de derulare a creditului garantat.

Întreprinzătorii pot consulta starea propriei solicitări accesând site-ul FNGCIMM – https://www.fngcimm.ro/informatii-solicitari-garantii-imm. Aplicația web-plafon care oferă platforma comună prin care se derulează procesul de verificare a documentației aferente solicitărilor de garantare între FNGCIMM și bănci este operațională și digitalizată, ceea ce permite asigurarea unui flux rapid de analiză și aprobare a solicitărilor de finanțare garantată.

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.