Oi din rasa Ţigaie, oi de pe vremea dacilor

0
- Reclamă -

Oile din rasa Ţigaie sunt dintre cele mai apreciate la noi ȋn ţară, aflȃndu-se pe locul al doilea ȋn topul preferinţelor după oile din rasa ţurcană. Se ȋntȃlnesc ȋn centrul și sud-estul Europei, fiind prezente din Polonia, Ungaria, Serbia și Croaţia pȃnă ȋn Republica Moldova și Ucraina. In Romania se pare că se cunosc de mai mult de 2 mii de ani. Sunt animale rezistente, de la care se folosesc carnea, laptele și lȃna.

Oile din rasa Tigaie-caracteristici

Ţinȃnd cont de zona ȋn care se cresc, se cunosc oi Ţigaie de șes și oi Ţigaie de munte. Primele sunt rezistente la căldură și aer uscat, sunt mai masive și au producţie de lapte mai mare. Cele de munte sunt mai rezistente la frig și ploi reci, dar și la boli.

Berbecii au coarne puternice, răsucite ȋn 1-2 spire. Unele oi au coarne rudimentare sau mici, nespiralate.

Sunt animale cu constituţie robustă, armonioasă, de talie medie, masculii ajungȃnd la 65-70 cm , iar femelele la 67 cm cele de la șes și 60 cm cele de la munte. Greutatea variază de la 55-80 kg pentru berbeci, la 50-70 kg pentru oile de șes și 30-40 kg pentru oile de munte.

Mieii au 2-5 kg la fătare și ajung la 18-30 kg la 3 luni.

Carnea acestei rase este deosebit de apreciată mai ales la export.

- Reclamă -

În funcţie de culoarea lȃnii și a jarului de pe faţă, se identifică 4 varietăţi de culoare: bucălaie unde jarul este brun-castaniu și lȃna albă, groasă, puţin ondulată; ruginie cu jarul roșcat, lȃna albă, mai moale; bela cu jarul și lȃna albe și neagră cu jarul și lȃna negre. Acestea din urmă sunt cele mai rezistente la condiţii meteo nefavorabile.

Producţia de lȃnă variază ȋntre 1,5-3,5 kg pe exemplar. Aceasta este folosită la confecţionarea păturilor, avȃnd grosime de 30-35 microni (semifină).

O oaie produce cca 80-90 litri lapte pe sezon,

Laptele acestei rase are un conţinut de 7 grăsime și 6,5 % proteină, fiind potrivit pentru fabricarea cascavalului, iaurturilor și telemelei.

Preţul unui berbec este ȋn jur de 800 lei, iar al unei femele ȋn jur de 750 lei.

Sursa foto: www.tigaieruginie.ro

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.