Oros: Producătorii agricoli se pot deplasa la muncă în ferme şi în câmp

Ministrul Agriculturii: producătorii agricoli care se deplasează la muncă în ferme şi în câmp pot să facă acest lucru

2
- Reclamă -

Producătorii agricoli se pot deplasa la muncă în ferme şi în câmp şi este, de asemenea, permisă deplasarea producătorilor care îşi comercializează produsele, a declarat, luni, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, într-un mesaj video Facebook.

 

Acesta a subliniat că este permisă deplasarea producătorilor agricoli pe câmp, pentru activitate agricolă, ca şi către locurile de comercializare.

„Pentru că în ultimele zile am observat interpretări eronate ale reglementărilor privind restricţiile circulaţiei celor care lucrează în agricultură, vreau să fac câteva precizări: încă din Ordonanţa numărul 3 am stipulat foarte clar că producătorii agricoli care se deplasează la muncă în ferme şi în câmp pot să facă acest lucru. De asemenea, este permisă deplasarea producătorilor agricoli care îşi comercializează produsele agricole. În Ordonanţa numărul 8, ultima ordonanţă, am stipulat la fel de clar că pieţele agro-alimentare trebuie să rămână deschise, fiind singurul loc în care micii producători, producătorii locali, pot să-şi vândă produsele. În aceste pieţe au acces persoanele fizice care deţin atestat de producător şi carnet de comercializare. De asemenea, au acces atât persoane fizice autorizate, cât şi persoanele juridice care au activităţi agricole, activităţi în industria alimentară, precum şi comerţ cu alimente”, a declarat Adrian Oros.

Ministrul Agriculturii a mai precizat că este permisă inclusiv deplasarea lucrătorilor în acvacultură şi a apicultorilor.

- Reclamă -

„În această ordonanţă am cuprins şi acvacultura, adică muncitorii care lucrează în pescuitul comercial se pot deplasa la locul de muncă. Nu este permis pescuitul sportiv, pentru că oricum în această perioadă este prohibiţie. De asemenea sunt facilităţi privind deplasarea şi pentru apicultori, care se pot deplasa în stupine în afara localităţilor”, a precizat Adrian Oros.

Ministrul Agriculturii a mai publicat luni pe contul său de Facebook şi câteva recomandări ale MADR privind completarea declaraţiei pe proprie răspundere de către producătorii şi lucrătorii agricoli.

„Pe lângă câmpul separat, numărul 6, pentru realizarea de activităţi agricole, mai este prevăzut alt câmp distinct, numărul 9, pentru comercializarea produselor agroalimentare (în cazul producătorilor agricoli). Totodată, precizăm că persoanele de peste 65 de ani care realizează activităţi agricole sau comercializează produse agroalimentare îşi pot desfăşura activităţile, cu condiţia de a avea tot timpul completată declaraţia pe proprie răspundere. Pentru comercializare aveţi în vedere că trebuie să aveţi asupra dvs. atestatul de producător agricol, carnetul de comercializare şi actele dvs. pentru a face dovada autorităţilor statului, având în vedere prevederile Ordonanţei militare 3/24.03.2020. Toţi fermierii care se deplasează pentru efectuarea lucrărilor agricole în câmp sau în ferme trebuie să aibă asupra lor Declaraţia pe proprie răspundere completată pentru a o prezenta autorităţilor statului, având în vedere prevederile Ordonanţei militare 3/24.03.2020”, se precizează în comunicatul MADR postat de ministrul Agriculturii.

- Reclamă -

2 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.