duminică, 24 noiembrie 2024

Cele mai citite

Oros se plânge de secetă, dar susține lansarea de rachete antigrindină

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat, la Focşani, că peste 25.000 de hectare de culturi din judeţul Vrancea au fost afectate în acest an de seceta pedologică extremă.

Totuși, Oros se laudă cu rachetele antigrindină, iar fermierii spun răspicat că acestea alungă ploile!

Vezi aici: Recolte de milioane de euro, pierdute din cauza rachetelor antigrindină în Prahova. Oroș le face în ciudă

Ministrul a dat asigurări fermierilor că vor fi despăgubiţi pentru pagubele suferite.

- Publicitate -

Seceta a făcut prăpăd la culturile de toamnă, chiar dacă în iunie a plouat continuu

„Judeţul Vrancea nu a fost ocolit de secetă. Sunt peste 25.000 de hectare, aproape 26.000 de hectare, care au fost calamitate într-o proporţie mai mare de 75%. (…) Vom despăgubi toţi fermierii care au avut de suferit din cauza acestei secete pedologice extreme care, spun specialiştii, n-a mai fost întâlnită de aproape 40-50 de ani. O să oferim aceste compensaţii într-un cuantum de circa 200 de euro pe hectar. Diferă foarte puţin în funcţie de tipul de cultură. Dar majoritatea culturilor calamitate sunt culturi de grâu, unde cuantumul este 925 de lei pe hectar”, a declarat ministrul Adrian Oros.

În Vrancea, peste 51.000 de hectare au fost însămânţate cu culturi de toamnă, iar aproape 65.000 cu cele de primăvară. În toamnă au fost însămânţate 30.500 hectare cu grâu, secară, triticale, 4.000 hectare cu orz, 1.500 hectare cu orzoaică, iar 5.000 de hectare au fost însămânţate cu rapiţă. De asemenea, în primăvară au fost însămânţate 4.200 hectare cu ovăz de primăvară, 1.500 hectare cu orzoaică de primăvară, 45.000 hectare cu porumb boabe şi 14.100 hectare cu floarea soarelui.

Suprafaţa agricolă a judeţului este de circa 255.000 hectare şi se compune din peste 148.200 hectare teren arabil, 26.900 hectare de viţă-de-vie, aproximativ 3.600 hectare de livadă, restul fiind fâneţe şi păşuni.

- Publicitate -

3 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles