Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi în valoare totală de 380.000 de lei, în urma unor controale vizând comercializarea ouălor, după ce au fost găsite ouă expirate, neinscripţionate cu data durabilităţii minimale ori murdare de excremente.
Au fost retrase de la comercializare ouăle sparte sau expirate şi s-a dispus închiderea temporară, până la remedierea deficienţelor, a unui magazin şi a unui raion specializat din alt magazin.
Potrivit ANPC, marţi au fost desfăşurate acţiuni de verificare a modului în care sunt comercializate ouăle, având în vedere că se apropie sărbătorile de Paşte.
Echipele de control au găsit mai multe nereguli, printre care: neconcordanţe între preţul de la raft şi cel de la casa de marcat; comercializarea unor ouă cu data durabilităţii minimale depăşită; comercializarea unor ouă fără data durabilităţii minimale menţionată pe coajă, comercializarea unor ouă sparte, cu excremente de pasăre pe coajă sau în ambalaje deteriorate, aşezate alături de cele conforme.
De asemenea, comisarii ANPC au constatat că erau utilizate spaţii de depozitare improprii, cu rugină, scurgeri de conţinut, ouăle erau expuse la vânzare în vitrine frigorifice neigienizate sau deteriorate, nu era respectat regimul de temperatură indicat de producător pentru ouă crude sau fierte şi vopsite.
Alte probleme constatate au fost comercializarea de ouă vrac, fără afişarea informaţiilor de caracterizare prevăzute în lege (referitoare la calitate, greutate, metoda de creştere a păsărilor etc.) sau a preţului acestora, la raft; lipsa certificatului/autorizaţiei de producător, comercializarea unor ouă fără documente de provenienţă a mărfii, deficienţe privind regimul promoţiilor.
Agroland Agribusiness a raportat anul trecut un profit net de 2,2 milioane de lei