duminică, 24 noiembrie 2024

Cele mai citite

Prețul cărnii de porc a scăzut în UE. Carnea de pui se scumpește

Prețul cărnii de porc a scăzut cu 6,9% față de perioada similară a lui 2023, după scăderi succesive în mai toate statele europene, la început de an. Carnea de pasăre are prețuri ușor mai mari (plus 0,2% la nivel de UE), potrivit ultimelor date ale Comisiei Europene.

În termeni nominali, prețul mediu al cărnii de porc în UE a ajuns în a opta săptămână a anului la 212,9 euro carcasa de 100 de kilograme tip S (cea mai comercializată) față de  258,4 euro carcasa de 100 de kilograme pui broiler, trendul săptămânal fiind de scumpire în ambele cazuri.

Consumul de carne de pui este de așteptat să crească

În ceea ce privește situația din România, carcasa de 100 de kilograme de porc a ajuns la 211,2 euro, după o apreciere de 0,3% față de săptămâna anterioară, dar o scădere de 3,8% față de perioada similară a lui 2023. Porcul este astfel cu 1,3% mai ieftin decât carnea de pasăre care a ajuns la 214 euro carcasa de 100 de kilograme. Comparativ cu aceeași perioada a anlui trecut, prețul cărnii de pasăre s-a scumpit cu 1%.

Chiar și așa, cu carnea de porc mai ieftină decât cea de pasăre, consumul intern de carne de pui din UE este așteptat să crească cu 0,9% anul acesta, susținut atât de vânzările cu amănuntul, cât și de consumul din restaurante, conform unui raport al Departamentului pentru Agricultură al SUA.

- Publicitate -

De asemenea, pe termen mai lung, consumul de carne de pui este de așteptat să crească, deoarece preferințele consumatorilor continuă să favorizeze carnea de pui. Aceasta este, în general, mai accesibilă decât alte proteine animale și mai sănătoasă, mai versatilă și mai ușor de preparat, cred europenii.

Vezi și Carnea de miel: care este prețul de anul acesta

Producția de carne de pui din Uniunea Europeană (UE) în anul calendaristic 2024 este prognozată să crească cu 0,4 procente, până la 11,1 milioane de tone după ce în 2023 a înregistrat o creștere de 1,65 de procente. Aceasta în ciuda focarelor continue de gripă aviară înalt patogenă (HPAI) din principalele țări producătoare din UE și a concurenței tot mai mari din partea importurilor.

De altfel, producția de carne de pui din UE a beneficiat de prețuri ușor mai mici la energie și furaje în 2023, în special în Polonia, în prezent principalul producător din UE. În mai multe țări, cum ar fi Olanda și Belgia, reglementările de mediu, cum ar fi noile limite privind emisiile de azot, constrâng extinderea în continuare a producției, în timp ce în Franța cantitățile realizate au scăzut deoarece costurile au rămas acolo relativ ridicate.

Cât despre evoluția prețurilor, USDA notează că restricțiile comerciale cauzate de gripa aviară agravează competitivitatea scăzută a prețurilor cărnii de pui din UE în raport cu alți furnizori mondiali. Spre exemplu, chiar dacă prețurile de export ale UE către Arabia Saudită au scăzut cu 7 % în 2023, prețurile sunt încă 16 % mai mari decât în 2021. Prin comparație, în  2023, prețul de import plătit de Regatul Saudit pentru carnea de pui braziliană a scăzut cu 23%.

- Publicitate -

În interiorul UE, prețurile sunt menținute în jos și de importurile tot mai importante mai ales din Ucraina de unde se poate cumpăra cu taxe zero. Per total, importurile de carne de pui din UE au crescut cu 2 % în 2023, până la 750-760.000 de tone, depinzând de sursă, iar USDA așteaptă să crească în continuare cu 3,5 % în 2024.

Restaurantele din Europa generează cea mai mare parte a importurilor de carne de pui. Pe țări de origine, importurile din Brazilia au stagnat în 2023, în timp ce importurile din Regatul Unit au scăzut cu 20%, deoarece UE a impus controale sanitare stricte după Brexit. Importurile din Thailanda s-au confruntat, de asemenea, cu o concurență sporită din partea Ucrainei care au crescut cu peste 50 % în 2023.

Cu toate acestea, se așteaptă ca schimburile comerciale să se stabilizeze în 2024.

- Publicitate -

3 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles