Prințul Charles este interesat de proiectele de dezvoltare rurală şi de cele de conservare a biodiversităţii

1
- Reclamă -

Prinţul Charles s-a arătat interesat în timpul vizitei sale la Fundaţia ADEPT din Saschiz,de stadiul proiectelor de dezvoltare rurală şi de cele de conservare a biodiversităţii.

Fundaţia ADEPT din Saschiz a câştigat Premiul European de Turism Cultural 2017, Destinaţie a Turismului Cultural Durabil, pentru proiectul ‘Transilvania Bike Trails pentru revitalizarea peisajului cultural Târnava Mare’, în contextul în care Reţeaua Europeană de Turism Cultural (ECTN) a celebrat Anul Internaţional prin promovarea rolului turismului în privinţa valorilor culturale, diversitatea şi patrimoniul.

Având sprijinul material al Fundaţiei Camelia Botnar din Anglia, Fundaţia ADEPT Transilvania, specializată în conservarea biodiversităţii şi a comunităţilor de mici fermieri, a coordonat şi proiectul de reînviere a ceramicii albastre de Saschiz. La doi ani de la deschiderea atelierului de ceramică din Saschiz, în care a fost reînviat meşteşugul olăritului într-o tehnică specifică acestei zone, sgraffito, care a fost abandonată pe la mijlocul anilor 1700, ceramica albastră de Saschiz a început să aibă un mare succes în rândul turiştilor, în special pentru povestea uimitoare care o însoţeşte. Un alt proiect al Fundaţiei ADEPT din Saschiz este promovarea pe plan internaţional a slăninii şi unturii de porc de Bazna, inclusiv la Salone del Gusto de la Torino, un eveniment internaţional de amploare organizat de Mişcarea Slow Food, în cadrul unui proiect ESSEDRA de dezvoltare durabilă a zonelor rurale.

- Reclamă -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.