Proiectele pentru finanţarea dezvoltării de activităţi neagricole din cadrul PNDR 2014 – 2020 pot fi depuse de mâine

0
proiecte-europene-cerere-birocratie
- Reclamă -

Sesiunea de primire de proiecte pentru finanţarea dezvoltării de activităţi neagricole din cadrul PNDR 2014 – 2020 se deschide în 2 noiembrie iar bugetul alocat pentru investiţii se ridică la 100 de milioane de euro, potrivit ministrului Agriculturii, Adrian Oros.

 

„MADR anunţă deschiderea, în perioada 2 noiembrie 2021, ora 9:00 – 1 februarie 2022, ora 16:00, a sesiunii de primire de proiecte pentru finanţare pentru submăsura 6.4 – Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole din cadrul PNDR 2014 – 2020. Suma totală disponibilă pentru investiţii în cadrul acestei sesiuni este de 100 de milioane de euro”, a scris ministrul luni, pe pagina sa de Facebook.

Solicitanţii eligibili pentru sprijin sunt micro-întreprinderile şi întreprinderile neagricole mici existente şi nou-înfiinţate, respectiv start-up-urile din spaţiul rural. Totodată, beneficiari eligibili sunt şi fermierii sau membrii unor gospodării agricole autorizaţi cu statut minim pe PFA, care îşi diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activităţi neagricole în zona rurală, în cadrul întreprinderii deja existente, încadrabile în micro-întreprinderi şi întreprinderi mici. Excepţie fac persoanele fizice neautorizate.

Sprijinul public nerambursabil poate reprezenta 90% sau 70% din totalul cheltuielilor eligibile. Valoarea cheltuielilor eligibile nerambursabile va fi de maximum 200.000 de euro, cu respectarea condiţiilor ajutorului de minimis. Plafonul minim acceptat pentru un proiect finanţat prin această submăsură este de 10.000 de euro, această sumă reprezentând valoarea totală eligibilă a proiectului.

Ultraperformanță în pesiagistică: 30 de metri pătrați tăiați într-un minut jumate de motocoasa FS 511 de la STIHL

- Reclamă -
- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.