Protest Romsilva: ”Silvicultorii care patrulează prin pădure sunt singuri şi lipsiţi de apărare”

0

Silvicultorii care patrulează prin pădure sunt singuri şi lipsiţi de apărare, astfel că ei ar trebui să plece în echipă sau să îşi informeze colegii despre locurile unde se deplasează, a declarat marţi directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, la mitingul organizat în faţa Parlamentului de Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva.

Peste o sută de pădurari din majoritatea judeţelor ţării au participat, marţi, la o demonstraţie în faţa Palatului Parlamentului, pentru a atrage atenţia autorităţilor cu privire la violenţele înregistrate în ultimele săptămâni împotriva pădurarilor.

Citește ce s-a anunțat în cursul dimineții Protest al sindicaliştilor din silvicultură după violenţele asupra pădurarilor

Potrivit conducerii Federaţiei Silva, manifestaţia a fost organizată după ce un pădurar din Paşcani a fost omorât, recent, de către hoţii de lemne, iar alţi doi silvicultori, din Borca (judeţul Neamţ), respectiv Turda (judeţul Cluj), au fost bătuţi şi ameninţaţi cu cuţitul de alţi infractori surprinşi la furat de lemne.

Referindu-se la silvicultorul omorât la Paşcani de hoţii de lemne, directorul Romsilva a apreciat drept “incalificabil” faptul că pădurarul nu ceruse ajutorul colegilor anterior acţiunii din ziua respectivă.

“Iertaţi-mă, dar şi incidentul de la Iaşi este expresia unei prime emoţii: omul acela, singur în pădure, i-a surprins, oamenii aceia, la emoţia aceea, n-au ştiut şi au reacţionat foarte prost şi au ales cea mai proastă variantă, şi este incalificabil ca tu, ca pădurar, simţind pericolul, să nu suni un coleg – ‘vino cu mine, dimineaţă la ora 4, pentru că s-ar putea să am un necaz acolo singur’. Şi ştiţi şi voi că riscurile în pădure sunt multe. Astfel de chestiuni vă recomand: plecaţi uneori în echipă, sunaţi-vă colegul – ‘vezi că plec acolo’, pentru că da, sunteţi singuri în pădure şi neapăraţi, şi nu vă va apăra nimeni decât Dumnezeu”, a apreciat Gheorghe Mihăilescu.

Pe de altă parte, directorul Romsilva i-a informat pe silvicultori că a demarat discuţiile cu Poliţia Română pentru clarificarea contextului în care pădurarii vor putea folosi din nou arme cu glonţ.

“Eu vă susţin, sunt alături de voi, astăzi am cerut audienţă la Poliţia Română, pentru a clarifica chestiunea cu armele, voi căuta şi voi vedea ce mecanism să punem în funcţiune, pentru că da, noi am avut arme de vânătoare, noi am avut arme cu ţeavă scurtă, am avut multe arme, şi legile s-au schimbat, şi pe noi le-am lăsat aşa. Referitor la uniforme, este gata decizia pentru uniforme. A fost un proces greoi, dar l-am dus la capăt, am adjudecat împreună cu voi modelul de uniformă, vă recomand şi vă rog să o purtăm cu decenţă, cu respect, cu mândrie”, a afirmat Mihăilescu.

Potrivit conducerii Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură Silva, pădurarii nu mai au permisiunea de a purta arme cu glonţ, ci doar arme cu gloanţe de cauciuc sau arme cu gaz, care nu îi sperie pe hoţii de lemne.

Directorul Romsilva a susţinut că prioritatea sa este siguranţa silvicultorilor, pe care o plasează înaintea protecţiei mediului sau a profitabilităţii economice a pădurii.

“Ce s-a întâmplat la Iaşi şi se întâmplă prin ţară este prelungirea unei emoţii: în societatea românească s-a produs o fractură între unii oameni care au înţeles unele lucruri şi unii oameni care nu au înţeles. Dar este vremea să ne împăcăm cu noi şi cu cei de lângă noi, pentru că pădurea este un spaţiu public şi trebuie să aparţină tuturor, deci atât efectele sale favorabile cât şi nefavorabile nu se opresc la hotar, la marginea pădurii, ele continuă asupra societăţii, asupra oamenilor, asupra bunurilor. Trebuie să fiţi conştienţi de aceste obligaţii şi de funcţii ale pădurii. Voi sunteţi nişte profesionişti. (…) În concepţia mea, pe primul loc este omul, pe locul doi este protecţia mediului şi abia pe locul 3 vine principiul economic al valorificării unei resurse. Avem o resursă valoroasă, avem păduri frumoase, valoroase, avem cele mai multe păduri virgine şi cvasi-virgine, avem cele mai multe păduri naturale, avem cea mai frumoasă floră şi faună din Europa. Toate acestea sunt efortul vostru şi al înaintaşilor voştri, că sunt de 200 de ani. Nu le-am făcut noi, nu s-au făcut peste noapte. Haideţi şi noi să le respectăm, că dacă le vom respecta şi noi, le va respecta şi publicul larg, va înţelege acest mecanism”, a declarat directorul Romsilva în faţa pădurarilor prezenţi la demonstraţie.

Gheorghe Mihăilescu a apreciat că există o anumită emoţie în societate faţă de modul în care se administrează pădurile şi a cerut o mai bună comunicare din partea silvicultorilor.

“Referitor la ceea ce noi astăzi trăim, trebuie să fim conştienţi de câteva provocări: da, plătim un preţ al unei emoţii create vizavi de modul în care se gospodăresc pădurile. Noi avem credinţa că ne-am făcut treaba bine, dar trebuie să şi comunicăm, trebuie să arătăm şi oamenilor că ceea ce am făcut este corect şi bine, pentru că lumea s-a schimbat, societatea s-a schimbat. Pădurea aţi văzut că este percepută ca un spaţiu public, ca atare şi ce faceţi voi şi noi acolo trebuie să înţeleagă publicul că e bine. Pentru acest lucru avem nevoie ca organizaţie să comunicăm, să fim deschişi, astfel încât oriunde vine (în păduri, n.red.) un om să înţeleagă de ce face acest lucru şi de ce e bine aşa. Şi trebuie să fim conştienţi că şi noi ca organizaţie avem anumite dificultăţi, noi trebuie să ne corectăm aceste dificultăţi pentru că orice organizaţie are propriile uscături, şi noi, care ştim cel mai bine cum se creşte o pădure, trebuie să ne facem şi noi o igienă a noastră, pentru că nu putem să spunem că nu avem. Este adevărat că este într-un procent mic, mult prea mic, dar din păcate de foarte multe ori aceasta este scoasă în evidenţă, iar munca a 99% dintre colegi este pusă la index de greşelile sau, mă rog, de drumul ales de alţi colegi. Noi trebuie să intervenim, noi trebuie să ne alegem un drum corect şi împreună cu societatea să ne împăcăm şi să mergem mai departe”, a precizat directorul Romsilva.

Acesta le-a transmis pădurarilor că intenţionează să discute cu liderii lor de sindicat câteva propuneri de modificare a statutului personalului silvic.

“Domnul preşedinte Stănescu (Alexandru Stănescu, preşedintele Comisiei de Agricultură-Silvicultură din Camera Deputaţilor, prezent şi el la miting, n.r.) m-a contactat zilele trecute şi am spus că am câteva modificări, în sensul bun, la statutul personalului silvic. Dar mai întâi vreau să le discut cu domnia sa şi cu liderii de sindicat şi cu toată lumea, pentru a face un lucru corect, pentru că acest statut al personalului silvic a fost construit într-o perioadă de timp – 2002, pe un fost cod silvic, şi actualul cod silvic trebuie ajustat cu el, pentru că sunt legi care se coroborează între ele. Da, am aceste modificări, dar le voi discuta cu sindicatul şi cu preşedintele Comisiei, şi după aceea le voi propune în Parlament, ele sunt pregătite, astfel că săptămâna viitoare să poate intra în procedură de avizare la Comisie şi pe tehnica legislativă pe care Parlamentul României o aplică”, a încheiat directorul Regiei Naţionale a Pădurilor.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here