Depozitarul Central distribuie, începând de vineri şi până la 16 august 2027, dividende pentru acţionarii Purcari Wineries Public Company Limited, valoarea dividendului brut pe acţiune fiind de 0,65 lei.
Purcari va distribui acţionarilor dividendele aferente anului 2023, utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central, explică Agerpres.
Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului, la data de 29 iulie 2024. Acţionarii care sunt clienţi ai unui Participant la sistemul de compensare-decontare şi registru al Depozitarului Central îşi pot încasa dividendele prin intermediul acestuia.
Vezi și Vinurile din Republica Moldova se vând bine în România
Pentru acţionarii care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se efectuează astfel: prin transfer bancar, în baza solicitărilor transmise de acţionari; în numerar, la ghişeele bancare ale Banca Transilvania SA din întreaga ţară.
Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare decontare şi registru.