Sterilizarea suprafețelor în laboratoarele de cercetare medicală

0
- Reclamă -

Domeniul cercetării medicale este supus unor reguli stricte de funcționare pentru a asigura precizia rezultatelor proiectelor derulate. Un singur microorganism străin care atinge sau se infiltrează în materia studiată poate periclita întregul demers științific, motiv pentru care curățenia și igiena trebuie să fie la cele mai înalte standarde. Dat fiind faptul că utilizarea dezinfectanților chimici nu reprezintă o soluție sigură în acest sens, cea mai eficientă metodă pentru menținerea unui spațiu de cercetare steril se dovedește a fi folosirea unor sterilizatoare UV pentru suprafete adaptate nevoilor specifice.

Importanța sterilizării suprafețelor în laboratoarele de cercetare

Cercetarea în laborator depinde foarte mult de nivelul de pregătire al specialiștilor, dar și de mediul în care aceste procese se desfășoară deoarece prezența unui factor de risc în aer sau pe suprafețe poate afecta întregul demers. Atingerea unei suprafețe contaminate determină contaminarea materiei de cercetare, ceea ce conduce la rezultate incorecte și chiar periculoase pentru pacienți. Din acest considerent se impune menținerea unui mediu steril prin adoptarea unor măsuri de igienizare și dezinfecție cât mai eficiente care să nu interfereze cu munca de laborator.

Dezinfecția suprafețelor cu sterilizatoarele UV

Sterilizarea UV este considerată în prezent cea mai eficientă metodă de eliminare a virusurilor, bacteriilor și germenilor din aer, apă și de pe suprafețe datorită efectului rapid de iradiere pe care razele ultraviolete îl au asupra tuturor microorganismelor care trec prin zona lor de acțiune. Mai exact, lumina UV acționează direct la nucleul acestora, absorbind ADN-ul, ARN-ul și proteinele acestora, ceea ce le dezactivează, le face incapabile să se mai înmulțească și mor, în doar câteva secunde. Prin acest proces, utilizarea sterilizatoarelor UV asigură eliminarea a până la 99,99% dintre microorganismele prezente într-o încăpere, în aer și pe suprafețe, ceea ce ajută la obținerea unui mediu steril, conform standardelor care asigură desfășurarea proceselor de cercetare medicală în condiții de maximă siguranță.

Recomandări de la SPECTRA Professional UV Solutions – UV Proo WDS

Pentru domeniile în care criteriile de igienă sunt foarte stricte specialiștii SPECTRA recomandă UVpro WDS, un sterilizator UV pentru dezinfecția aerului și suprafețelor, producător Nuvonic (UVPRO). Acesta este un sistem foarte versatil ce poate fi utilizat la adevăratul potențial în condiții variate de lucru în așa fel încât să asigure sterilizarea unor suprafețe de mari dimensiuni prin iradiere directă.

 

Lămpile UV-C din dotare sunt proiectate pentru a funcționa la capacitate ridicată, atât pentru sterilizarea aerului cât și a suprafețelor. Reflectoarele interioare ale echipamentului determină amplificarea acestor efecte, garantând eliminarea de până la 99,99% dintre virusuri, bacterii, mucegai și germeni existenți în zona iradiată.

- Reclamă -

Fiind un sistem extrem de puternic, acesta este recomandat pentru utilizarea în spații unde este necesară dezinfecția imediată și permanentă a aerului și a suprafețelor. Totuși, din cauza puterii sale, utilizarea sa trebuie făcută doar în absența personalului, deoarece poate cauza arsuri oculare și de piele. Pentru a putea fi utilizat în prezența personalului, este necesară reducerea intensității radiațiilor prin direcționarea reflectoarelor către tavan.

Utilizarea sterilizatoarelor UV special destinate mediilor în care se impune menținerea unui nivel ridicat de igienă în permanență ajută la sterilizarea optimă a aerului și a suprafețelor, la reducerea costurilor de igienizare prin eliminarea nevoii de utilizare a dezinfectanților chimici și a antisepticelor scumpe și, nu în ultimul rând, la sporirea acurateței și preciziei rezultatelor cercetărilor.

Pentru a crea un mediu propice cercetării medicale, este necesară menținerea unor condiții stricte de igienă, iar sterilizarea tuturor suprafețelor este un pas obligatoriu înainte de a începe alte etape. Utilizarea sterilizatoarelor UV de ultimă generație de la SPECTRA Professional UV Solutions reprezintă calea sigură și rapidă prin care aceste standarde pot fi respectate în permanență, fără efort din partea personalului și cu costuri mici de utilizare și întreținere.

 

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.