Străinii fac afaceri cu grâu românesc

3
cereale, export
- Reclamă -

Două Panamax-uri cu grâu românesc, fiecare a câte 60.000 de tone, livrate de ADM și Ameropa, ar urma să ia calea Egiptului în perioada 1-10 septembrie 2018, ca urmare a câștigării aproape a unei treimi din materia primă.

Cererile de ofertă au fost lansate luni, 23 iulie 2018, cu ocazia licitației organizate de Autoritatea Generală pentru Aprovizionare a Egiptului (GASC).

Din totalul de 420.000 de tone de grâu achiziționate de statul din nordul Africii și din Orientul Mijlociu, pe lângă marfa provenită din România, alte 240.000 de tone de grâu au fost vândute de ruși prin GTCS, Daewoo și ADM, respectiv 60.000 de tone de grâu din Ucraina, comercializat prin traderul Louis Dreyfus.

Concret, Ameropa a vândut 60.000 de tone de grâu din România la un preț de 220,4 USD/TM plus 15,25 dolari pe tonă transportul, cost total 235,65 USD tona metrică, cost and freight (C&F).

De asemenea, ADM a tranzacționat și ea 60.000 de tone de grâu românesc la un preț de 220,4 USD/TM plus 14,93 dolari transportul, cost total 235,33 dolari C&F.

Tot ADM a vândut egiptenilor alte 60.000 de tone de grâu rusesc de această dată, la un preț FOB de 221 de dolari tona metrică plus 15 USD/TM transportul, total 236 dolari americani/TM C&F.

- Reclamă -

La rândul său, GTCS a comercializat către GASC 120.000 de tone de grâu rusesc. Primele 60.000 de tone au fost vândute la un preț FOB de 217,95 USD/TM plus 16,26 dolari transportul, rezultă 234,21 USD/TM C&F. Celelalte 60.000 de tone au fost comercializate la un preț FOB de 220,5 USD/TM plus 16,26 dolari/TM transportul, total 236,76 dolari tona metrică, C&F.

Daewoo a vândut egiptenilor alte 60.000 de tone de grâu rusesc la un preț de 219,35 USD/TM plus 16,26 dolari pe tonă cost cu transportul, prețul final fiind de 235,61 USM/TM, C&F.

Louis Dreyfus a comercializat 60.000 de tone de grâu ucrainean la un preț de 218,85 dolari americani tona metrică (FOB) plus 17,14 USD/TM transportul, preț final C&F 235,99 USD/TM.

Vicepreședintele GASC, Ahmed Youssef, preciza înaintea licitației că instituția pe care o reprezintă căuta să achiziționeze cargouri cu grâu moale și sau pentru morărit cu origine în SUA, Canada, Australia, Franța, Germania, Polonia, Argentina, Rusia, Kazahstan, Ucraina, România, Bulgaria, Ungaria și Paraguay. Ofertele trebuia să fie trimise către Autoritate până marți, 24 iulie 2018, la prânz.

Citește și Preluarea Pambac, analizată de Consiliul Concurenței

La ultima sa cerere de ofertă din 10 iulie 2018, GASC a achiziționat 175.000 de tone de grâu rusesc cu livrare în perioada 21-31 august a.c.

Sursa: Revista Fermierului

- Reclamă -

3 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.