Supermarketurile își bat joc de români: borcane cu miere falsă

0
productie-miere-albine
- Reclamă -

Eticheta din marile supermarketuri este pe un borcan cu miere falsă, de multe ori, a declarat, vineri, Valeriu Tabără, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Siseşti” (ASAS) şi fost ministru al Agriculturii, în conferinţa de presă care a deschis ediţia de toamnă a Târgului Naţional al Mierii, eveniment organizat pe platforma apicolă Băneasa.

„Academia (ASAS, n.r.) nu-şi poate permite să facă cercetări pentru a favoriza pe cineva. Nu pot eu, ca om de învăţământ, de ştiinţă, să fac aşa ceva. Ar fi o trădare a meseriei şi a crezului nostru. Ceea ce facem este de a clarifica nişte lucruri. Noi nu putem să intrăm în zona speculaţiilor comerciale de orice tip sau politice. Acum se discută, dar parcă ne ferim: ce înseamnă aducerea unor mătci hibride? Putem să stăpânim mai departe să nu mi se degradeze populaţia mea sau specia mea de aici, specifică Munţilor Carpaţi? Indiferent de ce s-ar spune, la nivelul Uniunii Europene suntem o insulă cu particularităţi extraordinar de specifice. Avem multe lucruri de făcut ca să favorizăm speciile floricole care dau poliflora. Eu sunt o persoană care se uită cu atenţie prin magazine şi mă opresc şi la stup. De multe ori, eticheta în mari supermarketuri este pe un borcan cu miere falsă. Se cunoaşte după culoare… chiar dacă nu eşti foarte mare specialist. Deci, în interiorul borcanului nu este ce scrie pe etichetă”, a spus Tabără.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, a subliniat că România are apicultori profesionişti care nu ar face rabat de la calitate.

„Probabil că există şi apicultori români care fac cum fac cei francezi care, mai nou, pun pe piaţă miere de import şi spun că e miere franţuzească. Totuşi, în România avem apicultori de calitate şi prin această calitate am ieşit pe piaţa externă şi suntem extrem de cunoscuţi şi astăzi. Eu sunt convins că avem foarte mulţi apicultori profesionişti care nu ar face rabat de la calitate. Că or mai fi printre noi şi nişte „ciori vopsite”… Deci, nu absolutizăm”, a afirmat Fetea.

Acesta a adăugat că preţul şi desfacerea produselor apicole va reprezenta o problemă mai gravă chiar şi decât cea a neonicotinoidelor sau a schimbărilor climatice. „Problema preţului şi a desfacerii produselor apicole în viitor va fi o problemă mai gravă decât cea a neonicotinoidelor sau a schimbărilor climatice, pentru că atât timp cât în România intră miere din Ucraina la 6 – 6,5 lei şi pe noi ne costă 12 lei, sigur că nu mai suntem competitivi”, a subliniat şeful ACA.

Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) organizează, în perioada 20 – 22 septembrie, pe platforma Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură din Băneasa, cea de-a 21-a ediţie a Târgului Naţional al Mierii.

- Reclamă -

Târgul reprezintă cel mai important eveniment de profil din Capitală şi beneficiază de o participare importantă din partea apicultorilor ca expozanţi, a procesatorilor din domeniul apicol, precum şi a reprezentanţilor din cadrul asociaţiilor apicole. Astfel, în cadrul evenimentului sunt aşteptaţi peste 100 de expozanţi apicultori şi firme specializate, ce vor etala produsele într-o gamă extrem de diversificată, de la produse apicole obţinute direct din stupinムpână la produse apicole condiţionate sau alte preparate derivate din produse apicole, suplimente nutritive, cosmetice etc.

Citește și Dublu standard există, din toamna avem și pedepse pentru producători și comercianți

Asociaţia Crescătorilor de Albine din România este o organizaţie profesională a apicultorilor, neguvernamentală, autonomă şi apolitică, înfiinţată în anul 1958.

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.